Premierul Tarlev susţine că dezvoltarea ţării este imposibilă fără industrializare

Dezvoltarea durabilă a R. Moldova este imposibilă fără industrializarea ţării, a declarat premierul Vasile Tarlev în cadrul inaugurării primei expoziţii specializate „Industria constructoare de maşini. Prelucrarea metalului. Maşini-unelte şi Instrumente – 2006”, desfăşurată la CIE „Moldexpo”. Potrivit lui Tarlev, oamenii de ştiinţă în comun cu agenţii economici definitivează în prezent proiectul Strategiei cu privire la industrializarea ţării până în anul 2015, care va stabili priorităţile industriale ale Moldovei şi „regulile de joc”. Premierul a apreciat drept „titanică” munca Guvernului în vederea promovării şi recunoaşterii produselor moldoveneşti atât pe piaţa tradiţională, cât şi pe cea europeană. În acest sens, el a menţionat „cadoul” din partea UE a comerţului preferenţial GSP+, pentru 9200 de poziţii tarifare, fără taxe vamale şi accize. Totodată, susţine Tarlev, Guvernul e „pe ultima sută de metri” în dialogul cu partenerii europeni în vederea obţinerii acordului de comerţ asimetric, preferenţial pentru Moldova. Premierul a specificat că pentru a reuşi acest lucru e nevoie ca producţia moldovenească să dispună de certificate de origine şi calitate, iar exportatorii de produse să fie rezidenţi ai R. Moldova. Tarlev a salutat organizarea expoziţiei, cu derularea unui program vast de seminare, mese rotunde, întâlniri de afaceri. Premierul a apreciat eforturile depuse de industria constructoare de maşină pentru relansarea ramurii şi pentru propulsarea produselor pe piaţa externă. Potrivit lui, deşi criza de la finele anului trecut a fost depăşită, rezultatele economice ale întreprinderilor din ramura producătoare de maşini sunt încă modeste. În perioada 31 mai - 3 iunie la „Moldexpo” se desfăşoară prima expoziţie specializată din industria constructoare de maşini. Scopul expoziţiei este promovarea pe piaţa autohtonă a produselor şi tehnologiilor avansate. La expoziţie participă peste 65 de producători, distribuitori, dealeri din Moldova, Ucraina, România şi Italia, care prezentă utilaje de tăiere a metalului, de sudare, aparataj de măsurat, utilaj pentru prelucrarea termică, programe soft, materiale de exploatare, produse de larg consum din metal. Printre participanţi sunt firme autohtone „Orvento metal”, „Vibropribor”, „Hidroimpex”, „Mezon”, „Introscop”, „Alimentarmaş”, „Sigma”, Topaz” etc.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.