Premierul Tarlev i-a felicitat pe tinerii pedagogi din instituţiile de învăţământ preuniversitar din Chişinău
Primul-ministru Vasile Tarlev a felicitat pe cei 55 tineri profesori din instituţiile de învăţământ preuniversitar din municipiul Chişinău, în cadrul unei întruniri la Guvern.
Potrivit serviciului de presă al Guevernului, în cuvântul său de salut premierul a subliniat importanţa pe care o acordă Guvernul implementării unui sistem educaţional, care să corespundă standardelor internaţionale. Potrivit lui Tarlev, o atenţie deosebită în acest proces este rezervată acţiunilor de susţinere a tinerilor profesori.
Referindu-se la rolul pe care îl joacă pedagogii în educaţia generaţiilor în creştere, premierul a atenţionat asupra necesităţii dezvoltării spiritului de patriotism la copii. Totodată şeful executivului a adus mulţumiri tinerilor pentru faptul că şi-au ales această profesie.
Premierul a felicitat tinerii profesori cu prilejul sărbătorii de unu septembrie, dorindu-le succese şi performanţe pe tărîmul pedagogic. Vasile Tarlev a înmânat tinerilor specialişti cîte un premiu bănesc.