Premierul pleacă în Polonia
Prim-ministrul Vlad Filat va efectua o vizită în Polonia la 29 octombrie. Detaliile vizitei au fost convenite cu omologul său polonez, Donald Tusk, la Bucureşti, unde oficialii au participat la Congresul Partidului Popular European, transmite Info-Prim Neo.
Premierul s-a referit, în cadrul uni biefing de presă, joi, 18 octombrie, la importanţa apartenenţei Partidului Liberal Democrat (PLDM), pe care îl conduce, la Partidul Popular European (PPE). „Aparteneţa PLDM-ului la PPE este benefică nu doar pentru formaţiunea pe care o conduc, dar pentru Moldova în general”, a precizat Vlad Filat.
Potrivit liderului liberal-democrat, în Manifestul PPE este prevăzută expres extinderea Uniunii Europene şi Vlad Filat crede că aceasta este o şansă pentru Republica Moldova pentru viitor.
La Bucureşti Vlad Filat s-a întâlnit şi cu Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, care va vizita Republica Moldova la 29-30 noiembrie.