Plăţile pentru restanţele pe subvenţiile din anul trecut vor fi transferate integral până la sfârşitul acestei luni. Astfel, cele circa 23 de milioane de lei vor fi achitate agricultorilor până la 30 octombrie. Declaraţia în acest sens a fost făcută de premierul Valeriu Streleţ în cadrul unui briefing de presă după ce luni, 19 octombrie, a avut o întâlnire cu reprezentanţii asociaţiilor de producători agricoli, transmite IPN.
„Am convenit că plăţile neexecutate, care constituie circa 23 de milioane de lei, nu vor exista. Acestea vor fi executate integral în cel mai apropiat timp”, a declarat premierul.
De asemenea, premierul a promis că va găsi bani şi pentru achitarea restanţelor pe compensaţiile oferite producătorilor de fructe care au avut de suferit în urma embargoului impus de Federaţia Rusă. „Cele 45 de milioane de lei restante care urmau a fi prevăzute la rectificarea bugetului, chiar dacă nu s-au regăsit în proiectul de rectificare, expediat deja către Parlament, urmează a fi identificate prin eforturi suplimentare ale Guvernului şi Parlamentului. Vom găsi o soluţie ca aceste 45 de milioane restanţe să poată fi achitate în anul curent”, a menţionat şeful Cabinetului de miniştri.