Guvernul cunoaște problemele cu care se confruntă producătorii de cereale și caută resurse pentru a sprijini agricultorii, susține premierul Dorin Recean. Totodată, șeful executivului spune că doar prin implementarea științei și tehnologiei se poate asigura o recoltă bogată, transmite IPN.
În cadrul discuțiilor cu agricultorii din sudul țării, Dorin Recean a menționat că problemele existente pot fi depășite prin investiții în tehnologii avansate de irigare, extinderea sortimentului de culturi, utilizarea hibrizilor adaptați și respectarea asolamentului. Pe termen mediu și lung, se solicită cooperarea strânsă dintre experți și comunitățile agricole, de rând cu adoptarea unor modificări legislative care vor susține activitatea fermierilor.
Prim-ministrul a încurajat discuțiile și consultările prin intermediul camerelor agricole, dar și luarea deciziilor fundamentate pe calcule economice și științifice.
Reprezentanții autorităților publice locale din Cantemir, Cahul și Taraclia, precum și agricultorii din regiune au spus că principala dificultate constă în lipsa de irigare a terenurilor, ceea ce afectează în mod direct producția agricolă și rentabilitatea exploatațiilor agricole în această zonă.
În perioada 12-17 iulie curent, valul de căldură a continuat să se extindă, iar temperatura aerului a atins și +40°C. Recent, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a instituit un grup de lucru, din care fac parte și cercetători, pentru a gestiona provocările cu care se confruntă sectorul agricol ca urmare a schimbărilor climatice.