PPȘ insistă pe proiectul care prevede creșterea pensiei minime la 5 mii de lei

Deputații Partidului Șor cer ca proiectul fracțiunii, care prevede pensii minime de cinci mii de lei, să fie examinat cât mai curând de Parlament. Parlamentarii îi solicită președintelui Comisiei protecţie socială, sănătate şi familie a legislativului să includă inițiativa legislativă pe ordinea de zi a următoarei ședințe a comisiei, transmite IPN.

Într-un briefing de presă, deputata Reghina Apostolova a declarat că proiectul are menirea de a schimba spre bine viața a peste 630 de mii de cetățeni. „Înțelegem faptul că, potrivit Constituției, orice inițiativă legislativă sau modificare care presupune creșterea sau scăderea cheltuielilor bugetare poate fi adoptată numai după acceptarea de către Guvern. Fracțiunea noastră a expediat un demers ministrului muncii și protecției sociale, Marcel Spatari, în care îi solicităm să ia în considerare inițiativa Partidului Șor și să dea aviz pozitiv, deoarece propunerea noastră presupune majorarea proporțională și a altor alocații sociale”, a menționat Reghina Apostolova.

„Știm că Guvernul se va întruni, în această săptămână, în ședință, în cadrul căreia ar putea oferi aviz proiectului fracțiunii Partidului Șor. Până la examinarea în lectura a doua, Comisia protecţie socială, sănătate şi familie a Parlamentului va obține avizul Guvernului, iar proiectul de lege va putea fi examinat în conformitate cu Regulamentul Parlamentului, în lectura a doua”, a mai spus deputata.

Proiectul de lege menționat a fost înregistrat în Parlament.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.