PPR: Guvernul trebuie să stopeze inflaţia prin măsuri economice, nu prin implicarea unor pârghii administrative

Partidul Popular Republican (PPR) acuză guvernarea comunistă de abordare inadecvată a problemei creşterii inflaţiei în R. Moldova. Tactica de a implica Banca Naţională a Moldovei (BNM) pentru stoparea inflaţiei este una greşită, consideră PPR, deoarece este o pârghie administrativă şi nu o măsură economică eficientă, transmite Info-Prim Neo cu referire la o declaraţie a formaţiunii. Potrivit PPR, implicarea BNM în procesul de stopare a inflaţiei este o nouă greşeală a Guvernului, care se va solda cu distrugerea economiei, cu reducerea posibilităţilor de creditare şi, implicit, a posibilităţilor oamenilor de a iniţia sau de a extinde o afacere, dar şi cu deteriorarea climatului investiţional din ţară. „Este regretabil faptul că Guvernul nu a ştiut să anticipeze creşterea preţurilor, deşi asupra unei atare evoluţii au existat atât indicii din exterior, cât şi semnalmente din interior. Guvernul a preferat să se bucure de beneficiile rezultate din remitenţele mereu crescânde, fără a se gândi la strategii de creştere economică de durată”, se menţionează în declaraţie. În opinia PPR, scumpirile în lanţ pentru produsele alimentare nu pot fi oprite prin decizii de Guvern, ci prin măsuri energice de balansare economică. PPR consideră că un cuvânt greu de spus ar trebui să-l aibă donatorii externi: „Donatorii externi au posibilităţi şi pârghii reale de a influenţa politica Guvernului. În aceste condiţii, PPR face apel către organismele internaţionale, în special către FMI, pentru ca acestea să contribuie la schimbarea viziunii/poziţiei Guvernului faţă de situaţia creată”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.