PPR cheamă partidele de opoziţie să conteste în Curtea Constituţională decizia de naţionalizare a terenurilor din zona Portului Giurgiuleşti

Partidul Popular Republican (PPR) cheamă partidele de opoziţie din Parlament să conteste în Curtea Constituţională Legea privind declararea utilităţii publice a lucrărilor de interes naţional de construcţie a Portului internaţional liber Giurgiuleşti, aprobată recent de legislativ. Legea prevede exproprierea proprietarilor de terenuri din zona Portului „Giurgiuleşti”, în total fiind naţionalizate 62 ha, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă difuzat de PPR. „Este evident că a avut loc un act de nedreptăţire a cetăţeanului de rând şi că puterea încearcă să-şi camufleze interesele personale pe care le are prin pretinse interese ale statului”, se spune în comunicat. Potrivit PPR, portul va activa în strânsă legătură cu tronsonul de cale ferată Cahul-Giurgiuleşti, iar locuitorii şi din această zonă vor fi expropriaţi pentru că nu au să dorească să-şi vândă terenul la preţuri derizorii. Portul aparţine unor persoane private, care au primit numeroase facilităţi din partea statului: au fost scutiţi de plata tuturor taxelor, au primit gratis terenuri pentru amplasarea unităţilor de comercializare a produselor petroliere (benzinării). Infrastructura necesară pentru activitate a fost construită din banii statului. În acelaşi timp, în schimbul acestor facilităţi, investitorul nu asigură preţuri mai mici la produsele sale decât alţi agenţi economici de pe acelaşi segment de piaţă. „Putem concluziona că acţiunile guvernanţilor în acest sens nu au nimic în comun cu interesul ţării sau al cetăţenilor. Din contra, cetăţenii sunt acei care au de păgubit”, se mai arată în comunicatul PPR. Formaţiunea politică remarcă lipsa totală de transparenţă a unor aspecte legate de negocierile privind proiectul de la Giurgiuleşti – o dovadă că ar exista anumite interese ascunse. PPR aminteşte că preşedintele formaţiunii, Nicolae Andronic, a fost încă în 1995 împotriva semnării Acordului privind Terminalul de la Giurgiuleşti.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.