Poziția investițională a României pe piața Republicii Moldova va fi consolidată

Asociația investitorilor din Romania în Republica Moldova a fost lansată oficial. Evenimentul a avut loc în contextul vizitei la Chișinău a premierului României Viorica Dăncilă, transmite IPN.

Asociația a fost înființată la 24 ianuarie 2018 de 14 companii cu capital din Romania, care activează pe piața Moldovei în diverse domenii: producție, construcții, bancar, farmaceutic, energetic și altele.

Investițiile acestora în Republica Moldova însumează 76 mln euro, iar cifra de afaceri pe anul trecut a fost de 186 mln euro, a menționat ambasadorul României la Chișinău Daniel Ioniță.

Asociația își propune să consolideze poziția investitorilor din România pe piața Republicii Moldova, să transmită experiența și bunele practici care s-au afirmat în cadrul Asociației mediului local de afaceri, să contribuie la implementarea standardelor europene în domeniul desfășurării afacerilor, calității produselor și serviciilor livrate consumatorilor.

Premierul României Viorica Dăncilă, prezentă la lansare, a relevat că România va continua să susțină eforturile Republicii Moldova de integrare europeană în baza procesului amplu de reforme inițiat. Potrivit afirmațiilor sale, există un potențial semnificativ pentru a spori colaborarea în toate domeniile, iar investițiile pe care le fac companiile membre ale AIR vor fi simțite direct și într-un timp scurt și la nivelul cetățenilor.

„Vreau să transmit din partea autorităților României un mesaj clar și ferm că există interes pentru consolidarea prezenței investiționale a României în Republica Moldova și doresc să punem bazele unui parteneriat consistent în acest sens, a spus Viorica Dăncilă, adresându-se membrilor AIR.

Premierul României și-a exprimat speranța, că semnalul dat de AIR privind oportunitățile investiționale,oferite de piața moldovenească, va fi  recepționat de alți oameni de afaceri din România, cât și din companiile cu investiții străine, care activează pe piața română care ar putea să vină și să activeze la Chișinău sau în alte localități din Republicii Moldova.

Premierul Pavel Filip a spus că actualul guvern a declarat de la instalarea în funcție că este un guvern  „pro business” și că, în ultimii doi ani, au fost promovate mai multe inițiative, menite să amelioreze mediul de afaceri. Printre aceste - reducerea numărului structurilor cu funcții de control de la 54 la 13, a rapoartelor pe care trebuie să le prezinte companiile, a actelor permisive necesare pentru desfășurarea afacerii de la 412 la 150 și lista acestora rămâne în continuare deschidă pentru reduceri. El a mai informat că într-o lună va începe să funcționeze ghișeul unic pentru obținere actelor permisive.

Prim-ministrul a invitat oamenii de afaceri din România să vină cu investițiile lor în  Republica Moldova, asigurându-i că Guvernul va lucra și în continuare pentru ca investitorii să se simtă cât mai comod și mai protejați pe piața moldovenească. 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.