Analiză IPN: Declaraţia Parlamentului Republicii Moldova cu privire la situaţia actuală a procesului de reglementare a diferendului transnistrean, adoptată ca rezultat a două zile de dezbateri cu uşile închise, a întrunit foarte multe momente pe care trebuia să le conţină şi a evitat anumite momente care ar fi provocat o explozie cu grave consecinţe sau ar fi stimulat detonarea exploziei de către alte forţe. Declaraţia a fost votată în regim consensual, de guvernare şi opoziţie, cu mici excepţii, aşa cum se cuvine să fie abordate chestiunile de importanţă strategică pentru societate şi ţară.
---
În lucrul geniştilor există o regulă de aur: orice greşeală este fatală pentru cel care o comite. Spaţiul mediatic contemporan, burduşit cu ştiri despre tot felul de conflicte militare, cataclisme, acte teroriste, violenţe, omoruri şi suicide, foarte şi foarte rar conţine referinţe la moartea unui genist sau a unui grup de genişti, în exerciţiul funcţiunii. Poate că activitatea geniştilor este extrem de secretizată. Sau, poate că, într-adevăr, ei reuşesc să respecte regula de aur, iar aceasta însemnă că, în principiu, ea poate fi respectată. Este nevoie doar de suficient profesionalism şi responsabilitate.
Profesionalism şi responsabilitate necesită şi activitatea politică. Poate chiar mai mult decât în cazul geniştilor, pentru că efectele erorilor comise de politicieni sunt, de regulă, incomparabil mai mari decât în cazul geniştilor.
De multe ori, politicienii se comportă altfel decât geniştii. Probabil, de aceea că ei au posibilitate şi grijă să se pună la adăpost înainte de a declanşa anumite explozii cu efect social şi politic. Sau, poate, din lipsă de profesionalism şi responsabilitate. De exemplu, un comportament absolut „negenist”, a avut clasa politică moldovenească pe parcursul îndelungatei şi profundei crize politice care, se pare, s-a încheiat recent, dar care mai că nu a deturnat cursul de integrare europeană al ţării.
Accente prezente şi accente lipsă
La sfârşitul săptămânii trecute majoritatea politicienilor moldoveni au lucrat în regim „genist”, atunci când au abordat situaţia tensionată din regiunea transnistreană a ţării. Aceasta pentru că documentul adoptat ca rezultat a două zile de dezbateri cu uşile închise, a întrunit foarte multe momente din care trebuia să le întrunească şi a evitat momente care ar fi provocat o explozie cu cele mai grave consecinţe sau ar fi stimulat detonarea exploziei de către alte forţe. Şi pentru că declaraţia a fost votată în regim consensual, de către guvernare şi opoziţie, cu mici excepţii, aşa cum se cuvine să fie votate chestiunile de importanţă strategică pentru ţară.
Varianta finală a Declaraţiei prezintă un document politico-diplomatic echilibrat, orientat mai mult spre consum extern decât intern. Este o orientare adecvată, inclusiv, pentru că şi rădăcinile conflictului, şi şansele de reglementare a lui ţin, în mare parte, de comportamentul marilor actori internaţionali şi de conjunctura politică internaţională. Mai mult, de actorii şi conjunctura internaţională depinde foarte mult şansa istorică a Moldovei şi a moldovenilor de a depăşi starea de veşnică tranziţie în care se află, „din nicăieri în nicăieri” şi de oscilare permanentă între mai multe coordonate şi valori. Conflictul transnistrean, nerezolvat de atâţia ani, este şi motiv, şi parte componentă, şi manifestare a acestor oscilaţii. De aceea este extrem de periculos să fie răvăşit fără a avea certitudinea unui final benefic pentru şansele de aşezare europeană a ţării.
Da, au dreptate politicienii care afirmă că tensionarea situaţiei în regiunea transnistreană de către unele forţe din interior şi exterior urmăreşte compromiterea cursului european al Moldovei, iar în acest context s-ar fi cerut reeditarea unei menţiuni speciale despre faptul cum îşi îndeplineşte Federaţia Rusă rolul de mediator şi garant al reglementării conflictului transnistrean, precum şi obligaţia internaţională de a retrage muniţiile şi trupele de pe teritoriul Republicii Moldova. Numai că aceasta ar fi adus inevitabil la tensionarea relaţiilor moldo-ruse, respectiv, la împotmolirea şi mai tare, până la stopare, a procesului de negocieri în formatul „5+2”, cu toate consecinţele previzibile. O astfel de atmosferă ar fi tensionat şi mai mult situaţia în regiunea transnistreană, cu sau fără escaladarea lucrurilor până la un nou conflict armat. „Genişti” din politică nu-şi pot permite astfel de gesturi. Cazul Georgiei arată cu lux de amănunte un scenariu destul de verosimil de evoluţie a lucrurilor şi în Moldova.
Până la războiul ruso-georgian din 2008, Georgia, nu Moldova, era „povestea de succes” a Parteneriatului Estic pentru UE. Mai mult, Georgia era „povestea de succes” a NATO şi era deja un candidat destul de real pentru aderare la NATO. Dar nu mai este şi nu se ştie când şi dacă aceste perspective vor reveni. Nici UE, nici NATO nu a putut s-o protejeze, pentru că Georgia încă nu era membru NATO şi UE. Acum „povestea de succes” a devenit Moldova şi ea nu are dreptul să calce pe aceeaşi greblă. Moldova are nevoie de „genişti” profesionişti şi responsabili, pentru a-şi atinge una din cele doua mari mize strategice – integrarea europeană. A doua este reîntregirea ţării care nu poate fi atinsă fără realizarea primei.
Provocări secesioniste cu caracter ciclic
Da, oponenţi adoptării declaraţiei în forma în care a fost votată, au dreptate când spun că provocările legate de conflictul transnistrean vor continua. Dar aceasta nu înseamnă că un caracter mai războinic, nediplomatic, al documentului ar fi garantat încetarea provocărilor. Mai degrabă – invers. Mai degrabă, politicienii-„negenişti” ar fi trebuit să înţeleagă că provocările lansate din stânga Nistrului, cu sau fără ştirea Moscovei, poartă un caracter ciclic, aproape indiferent de ceea ce face Chişinăul oficial pentru soluţionarea conflictului. Fiecare etapă de destindere în relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol este urmată, în mod real şi obligator, de o etapă de criză şi provocări serioase. Îmbunătăţirea periodică a relaţiilor este asigurată de caracterul subiectiv-politic al conflictului şi nevoile obiective, fireşti, ale oamenilor de pe ambele maluri ale Nistrului în comunicare şi colaborare. Explodarea periodică a situaţiei este dictată de esenţa secesionistă a regimului instalat în stânga Nistrului, cu sau fără ajutorul Moscovei sau, cum preferă diplomaţii, a „unor cercuri din Federaţia Rusă”. Regimul de la Tiraspol nici nu poate şi nici nu i se va permite să îmbunătăţească relaţiile cu Chişinău permanent, pentru că astfel ar trebui să renunţe la esenţa sa secesionistă. „Dacă am ajuns să eliminăm toate problemele legate de conflict, noi, promotorii Transnistriei independente, trebuie să dispărem”, se pare că îşi spun aceştia din când în când. Sau li se spune. Conform scenariului testat de mai multe ori, „îndepărtarea” se produce prin lansarea de provocări. Provocările curente au apărut pe fundalul crizei politice serioase de la Chişinău şi s-au aprofundat după depăşirea acesteia, respectiv, reapariţia şanselor de a continua procesele de integrare europeană, cu o etapă de finalitate în toamna acestui an şi alta în toamna anului viitor.
Astfel, procesul de integrare europeană şi soluţionarea conflictului transnistrean sunt două părţi ale unei şi aceleaşi medalii, sau două cauze naţionale, care pot fi realizate doar împreună. La această etapă istorică, doar ideea integrării europene are potenţialul de a realiza modernizarea ţării cu asigurarea unui nivel înalt de viaţă pentru cetăţenii ei, ceea ce va spori atractivitatea ei în faţa oamenilor din stânga Nistrului. Aceasta o înţeleg şi cei care doresc atingerea acestor scopuri, şi cei care sunt împotrivă. Primii la sigur că nu au dreptul la greşeală.
Valeriu Vasilică, IPN