Populaţia Chişinăului este mai pro-europeană decât cea din teritoriu?

 

 

Rezultatele integrării europene se simt mai puternic la Chişinău şi mai slab în restul ţării. Fapte ce favorizează pe larg propaganda rusă şi retorica eurosceptică dincolo de capitala ţării…


 

Dionis Cenuşa
 

Atitudinea publică faţă de Uniunea Europeană este mai pozitivă în capitală, decât în restul ţării. Sondajele confirmă faptul că simpatiile pro-europene prevalează în Chişinău şi că sunt slab înrădăcinate în afara capitalei. Cel mai recent sondaj publicat de Institutul Republican Internaţional (IRI), realizat în perioada 11-25 martie 2016, arată o diferenţă de circa 13% între ponderea sentimentelor pro-UE de la Chişinău şi cele exprimate în restul ţării (cu o marjă de eroare de 2.8%). Principalele cauze ale acestui dezechilibru se regăsesc în accesul limitat la informaţie calitativă despre UE în teritoriu, concentrarea promotorilor pro-europeni în capitală, dar şi imunitatea slabă la propaganda anti-europeană în afara Chişinăului.

Chişinăul mai pro-european, raioanele mai pro-ruse

Este bine cunoscut faptul că publicul din raioane are o atracţie mai puternică faţă de Rusia decât faţă de UE.

Astfel, potrivit sondajului IRI, în favoarea „uniunii economice” cu UE optează 56% dintre respondenţii de la Chişinău, iar la nivel de ţară sprijinul fiind de 43%. O tendinţă similară se observă atunci când este măsurată percepţia faţă de Rusia. Or, atitudinea pro-rusă la Chişinău este cu 12% mai mică decât în teritoriu (32% faţă de 44%).

O discrepanţă vizibilă poate fi observată atunci când UE şi Rusia sunt evaluate în calitate de partener sau ameninţare din punct de vedere politic şi economic. Astfel, opinia faţă de Rusia este mai pozitivă în teritoriu, iar faţă de UE – în capitală (Vezi Tabelul de mai jos).

Distribuţia răspunsurilor la nivel de ţară şi la nivel de Chişinău, %

 

Chişinău

La nivel naţional

UE partener

 

Politic

66

55

Economic

68

57

Rusia partener

 

Politic

49

59

Economic

59

64

UE ameninţare

 

Politic

14

22

Economic

15

22

Rusia ameninţate

 

Politic

39

30

Economic

38

30

Sursa: IRI, martie 2016

Indirect, sondajul ilustrează că mulţi cetăţeni, în particular cei din teritoriu, nu apreciază la justa valoare liberalizarea comerţului cu UE. Aceasta mai arată că opinia publică, inclusiv cea din afara Chişinăului, este extrem de indulgentă faţă de Rusia. E paradoxal, dar publicul trece cu vederea deciziile politice, încă în vigoare, ale Moscovei de a sancţiona Moldova pe motivul aprofundării relaţiilor cu UE (cum ar fi, aplicarea embargoului la vinuri în septembrie 2013).

Cauzele discrepanţelor

Natura diferenţelor de opinie dintre Chişinău şi restul ţării derivă din mai multe circumstanţe. În primul rând, trebuie să recunoaştem faptul că accesul la informaţie de care beneficiază capitala este mai extins decât în cazul raioanelor. Aceasta se referă atât la disponibilitatea informaţiei pozitive, cât şi a criticii ce vizează UE şi Rusia. Ca urmare, având acces la mai multe surse de informare, populaţia de la Chişinău favorizează în mod conştient UE şi procesul de integrare europeană decât Rusia. Cetăţenii din raioane au acces redus la informaţie calitativă, dar, totodată, acces mai larg la informaţie pro-rusă şi respectiv eurosceptică.

În al doilea rând, publicul de la Chişinău se află în proximitatea deciziilor legate de integrarea europeană la nivel naţional. Intensitatea contactelor cu actorii implicaţi direct sau indirect în desfăşurarea agendei europene este mai puternică în capitală decât în teritoriu. La fel, majoritatea absolută a promotorilor activi ai viziunilor pro-europene (jurnalişti, mediu academic, organizaţii non-guvernamentale etc.) sunt concentraţi la Chişinău. În teritoriu, retorica pro-europeană este deficitară, iar dacă este promovată atunci, de cele mai multe ori, se face pe linie de partide politice compromise.

Nu în ultimul rând, populaţia din capitală este mai pro-europeană pentru că are mai multe posibilităţi economice şi sociale, asociate, fie nu, cu UE, decât cei din teritoriu. De aceea, imunitatea slabă la propaganda anti-europeană din raioane rezultă şi din numărul redus de oportunităţi pentru populaţie. Or, percepţia eurosceptică în teritoriu este legată de beneficiile apropierii de UE, care deocamdată sunt percepute acolo drept ceva îndepărtat. Din aceste motive, populaţia din raioane nimereşte mai repede sub influenţa propagandei ruse şi se dezamăgeşte mai uşor în UE, care rămâne încă necunoscută.

În loc de concluzie…

Simpatiile pro-europene sunt mai vulnerabile în raioane decât în capitală, care beneficiază de mai mult acces la informaţie calitativă atât despre UE cât şi despre Rusia. La fel, populaţia din Chişinău se află în proximitatea imediată a promotorilor activi ai agendei pro-europene (jurnalişti, mediu academic, ONG-uri etc.), fapt ce lipseşte în teritoriu. În fine, rezultatele integrării europene se simt mai puternic la Chişinău şi mai slab în restul ţării. Fapte ce favorizează pe larg propaganda rusă şi retorica eurosceptică dincolo de capitala ţării.

 
Dionis Cenuşa

 


IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.