Poliţiştii din 4 state au identificat o grupare criminală internaţională

Poliţiştii din 4 state au identificat o grupare criminală internaţională, care sustrăgea lucruri de preţ expuse la licitaţii virtuale. Printre figuranţii grupării se numără şi 3 cetăţeni ai R. Moldova. Şeful Direcţiei Delicte Transfrontaliere şi Informaţionale a MAI, Viorel Chetraru, a comunicvat în cadrul unei conferinţe de presă că schema sustragerii obiectelor de preţ era foarte simplă. Membrii grupării, creierul căreia se afla în România, negociau cu proprietarii, din SUA şi Canada, preţul obiectelor expuse la licitaţia virtuală, acordau garanţii de achitare a obiectelor comandate prin intermediul unei companii virtuale de asigurări, o firmă fantomă, creată chiar de gruparea criminală. Potrivit lui Chetraru, proprietarii, convinşi de legalitatea tranzacţiei, trimiteau obiectele de preţ în Moldova, unde coletele erau preluate de doi angajaţi ai Poştei Moldovei până ca ele să fie verificate de serviciile vamale. Ei prezentau facturi false pe numele comandatarului. Mai departe, prin însoţitorii de trenuri coletele luau calea spre România. În momentul depistării victimelor şi a modalităţii de dispariţie a obiectelor de preţ, nu se cunoştea că în această grupare sunt implicaţi şi cetăţeni ai RM. Atenţia poliţiştilor a fost atrasă de un colet venit din SUA, care nu a fost revendicat o perioadă mai mare de timp. Deocamdată, spune Viorel Chetraru, şe ştie că au fost trimise circa 50 de astfel de colete, 22 dintre care au fost deja identificate. Printre acestea figurează obiecte din aur şi platină, încrustate cu diamante. Valoarea obiectelor identificate depăşeşte suma de 250 de mii de dolari. Sursa citată afirmă că cercul membrilor grupării criminale poate fi extins. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, suspecţii riscă o pedeapsă cu închisoare de la 10 la 25 de ani.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.