La mai bine de 5 ani de la evenimentele din aprilie 2009, un ofiţer de urmărire penală din cadrul Comisariatului de Poliţie din sectorul Centru, acuzat de torturarea unui minor, a fost condamnat, transmite IPN. Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, pe 9 aprilie 2009, poliţistul a bătut un tânăr de 16 ani cu o curea pe spate, forţându-l să recunoască că a furat din sediul Parlamentului.
Procuratura Generală informează că în iulie 2011, prin sentinţa Judecătoriei Botanica, poliţistul a fost achitat pe motiv că fapta sa nu întruneşte elementele infracţiunii. Procurorii, care au solicitat condamnarea ofiţerului la 5 ani de închisoare, au contestat sentinţa la Curtea de Apel. Pe 21 decembrie 2011, Curtea de Apel Chişinău a decis că fapta nu a fost comisă de inculpat, ofiţerul de urmărire penală fiind iarăşi achitat. Procuratura a declarat recurs la Curtea Supremă de Justiţie şi a obţinut rejudecarea cauzei la Curtea de Apel Chişinău, în alt complet de judecată.
Recent, Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău a pronunţat o hotărâre prin care poliţistul a fost recunoscut culpabil pentru tortură. Acesta a fost condamnat la 5 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de probă de 3 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii de răspundere în organele Ministerului Afacerilor Interne pe un termen de 3 ani.
Decizia este executorie, poate fi supusă căilor de atac.
Din aprilie 2009 până în prezent, de către instanţele de judecată au fost condamnaţi pentru tortură şi exces de putere 30 de poliţişti, dintre care doar 3 la pedepse reale cu închisoare.