Politicienii încă nu au decis dacă sunt rivali sau asociaţi, opinie

Politicienii moldoveni, în speciali foştii colegi de la guvernare, se postează în public ca fiind concurenţi, deşi ar trebui să se prezinte ca asociaţi. Aceştia încă nu au decis ce sunt, procesul de aplanare a crizei politice este în suspans, iar publicul în aşteptare. Această situaţie este o lecţie pentru politicieni, care ar putea să fie taxaţi prin vot de către cetăţeni. O declaraţie în acest sens a făcut Iuliana Cantaragiu, expert AO „Centrul Naţional de Mediu”, preşedinta Consiliului Naţional ONG-urilor, în cadrul  dezbaterii publice „Cultura crizei politice: viziuni şi roluri ale organizaţiilor societăţii civile în procesul de depăşire şi de comunicare cu societatea”, organizată de Agenţia de presă IPN.

„Orice tip de criză apare când părţile nu se pot înţelege. Deci, criza politică a apărut, deoarece trei partide nu au un scop comun. În cazul dat, apar conflicte de interese care provoacă rupturi. Când vrem să aplanăm o criză se face prin dialog. Acum negocierile sunt mai puţin publice şi, deşi se promite că următorul acord de constituire a alianţei de guvernământ va fi făcut public, tot procesul este intern şi probabil este corect anume din simplul motiv că nu lasă spaţiu pentru declaraţii la nivel de partide”, a remarcat Iuliana Cantaragiu.

Orice acţiune trezeşte declaraţii publice usturătoare şi neadecvate, spune reprezentanta societăţii civile. Iuliana Cantaragiu a remarcat că, din păcate, politicienii nu sunt interesaţi de preocupările societăţii. Ea a dat drept exemplu organizarea recentă a forumului tinerilor preocupaţi de situaţia râului Bâc. Tinerii au adunat semnături şi le-au alăturat invitaţiei către primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, şi ministrul mediului în exerciţiu, Gheorghe Şalaru, dar niciunul nu a venit la forum. „Politicienii vin la idei doar convenabile lor, nu la ceea ce interesează societatea”, a declarat Iuliana Cantaragiu.

Preşedinta Consiliului Naţional ONG-urilor este de părere că acum în Moldova toate procesele sunt în suspans. „UE este în aşteptare să vadă cum se va soluţiona criza politică. Este o lecţie pentru politicieni, partenerii europeni vor să vadă cum vom da examenul, ce vom învăţa. La momentul respectiv pot trage şi ei concluziile: ne vor ei oare pe noi?”, s-a întrebat Iuliana Cantaragiu. Reprezentanta societăţii civile spune că acum conflictul între politicieni a ajuns la un apogeu, fiind un conflict între egou-ri. De asemenea, Iuliana Cantaragiu afirmă că liderii politici trebuie să-şi revizuiască viziunile, scopurile şi să simtă că reprezintă poporul şi nu pe sine.

„Cultura crizei politice: viziuni şi roluri ale organizaţiilor societăţii civile în procesul de depăşire şi de comunicare cu societatea” este a XV-a dezbatere din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susţinut de către Fundaţia germană „Hanns Seidel”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.