 |
|
| Anatol Țăranu | |
Republica Moldova a apărut ca stat independent în urma imploziei imperiului sovietic. Istoric, teritoriul și populația Republicii Moldova, rupți cu forța armelor din spațiul său etno-cultural și politic național, s-au aflat sub ocupația imperiului țarist și a celui sovietic timp de aproape două secole și în tot acest răstimp populația băștinașă a fost supusă unui îndelungat si masiv proces de deznaționalizare și rusificare. Procesul de desprindere de imperiul colonial și de afirmare a noului stat independent a decurs sub semnul renașterii culturale și spirituale a populației băștinașe și a cunoașterii istoriei naționale autentice. Însă în societatea moldovenească post-imperială avântul procesului de renaștere națională, reevaluarea trecutului și încercările de a proiecta un viitor pentru noul stat, au fost însoțite continuu de dezbateri în contradictoriu asupra identității naționale a populației majoritare și, în final, asupra alegerii obiectivului civilizațional de dezvoltare.
Deosebirea esențială a modelului moldovenesc de stat
La 30 de ani de existență, Republica Moldova se află în ipostaza unui stat neîmplinit ca integritate teritorială, cu un conflict separatist înghețat, cu un nivel economic de dezvoltare sub pragul indicilor momentului proclamării independenței, cu cea mai precară sferă socială din Europa și, în consecință, cu o populație care așa și nu s-a constituit în forma unei națiuni distincte. De aici fragmentarea excesivă a societății moldovenești cu urmări nefaste pentru coagularea energiilor societății pe direcția dezvoltării durabile.
În teoria despre societate există un consens larg cu privire la natura schimbărilor de sistem produse în republicile periferice sovietice din momentul prăbușirii Uniunii Sovietice, care și-au câștigat independența prin anihilarea sistemului politic comunist sovietic, înlocuit de sistemul bazat pe principiile edificării statului național. Noile state independente și-au constituit fundamentul legitimității sale prin construcția unor structuri politice corespunzătoare unei identități naționale distincte de cea sovietică, unei națiuni. Ideea de națiune și stat național a creat Europa modernă, fiind în același timp catalizatorul apariției unor forme mobilizatoare de agregare socială și o cale de a impune norme de comportament comunitar, căruia i se pretinde sau chiar i se impune sacrificiul suprem în numele intereselor comunității de cetățeni ai statului. În așa fel, în noile state independente din spațiul post-sovietic a obținut legitimare idea patriotismului național, devenit forța motrice de dezvoltare a acestor societăți. Pentru Republica Moldova exemplul Ucrainei vecine este cel mai edificator, în care ideea națiunii ucrainene a devenit cheagul unității statului în condițiile unui război pentru apărarea patriei împotriva agresiunii ruse.
Două componente majore
Și Republica Moldova la originea sa ca stat independent a trecut printr-un război similar, însă efectele consolidării naționale la moldoveni au fost diferite de cele ale ucrainenilor de azi. De ce? Un răspuns la această întrebare ține de termenii de bază ce constituie procesul de consolidare a identității naționale și de edificare pe acest fundament a națiunii. Orice națiune are ca elemente de bază două componente majore. Prima componentă o constituie recursul la originile istorice datorită căreia grupurile etnice devin distincte, în primul rând, prin „tiparul cultural” al vieții de grup, ce desemnează valori naturale precum limba, obiceiurile, obișnuințele, tradițiile populare, simbolurile, etc. A două componentă este de origine politică, ea se bazează pe politici de stat privind constituirea și consolidarea identității naționale. De aici concluzia despre necesitatea combinării armonioase a acestor două componente pentru obținerea unei identități naționale viguroase. Este suficient ca una din aceste componente să fie periclitată și rezultatul va fi contrar celui scontat.
Din retrospectiva culturală a spațiului românesc este mai mult decât evidentă lipsa unor trăsături distincte a culturii populare a pretinsei „națiuni moldovenești” de cea ce reprezintă tiparul culturii românești pe ansamblu. În ultima instanță este vorba de aceeași horă pe ambele maluri ale Prutului și până la Tisa, de aceeași sârbă, în tot spațiul românesc oamenii mănâncă mămăligă cu brânză, sarmale sau ciorbă și cântă colinde de Crăciun, și, bineînțeles, cele mai importante elemente de cultură populară, limba și religia, sunt aceleași în tot arealul românesc. Argumentul preferat al moldoveniștilor antiromâni se formulează în termenii neparticipării moldovenilor la est de Prut la procesele de consolidare a identității naționale românești în cadrul statului român după unirea principatelor Moldovei și Țării Românești din 1859. Însă această abordare este combătută de exemplul românilor din Transilvania, care și ei nu au fost prezenți la actul Uniri românești din secolul al XIX, însă identitatea națională românească a cărora este de neclintit. Explicația pentru starea difuză a identității naționale în Republica Moldova se centrează pe politicile țariste și sovietice deznaționalizatoare dure și de durată în acest spațiu, dar și de ineficiența politicilor identitare a statului moldovenesc după obținerea independenții.
Declarația de Independență și Constituția
În Republica Moldova politica de stat de coagulare a identității naționale a pornit de la textul Declarației de Independență care stipula „istoria milenară” și „statalitatea neîntreruptă” a românilor de la Est de Prut în spațiul istoric și etnic al etnogenezei acestora, și confirma pentru spațiul de la Est de Prut, denumirea oficială a limbii populației majoritare - limba română. De fapt, Declarația de Independență consacra existența a două state românești – România și Republica Moldova. Însă foarte repede disputa identitară în Republica Moldova a adus la renunțarea de către guvernarea în frunte cu președintele Mircea Snegur la doctrina „Un popor, două state”. În anul 1994, odată cu adoptarea noii Constituții, s-a negat caracterul etnic românesc al populației băștinașe și al limbii sale, fiind înlocuite prin denumirea și caracterizarea „moldovenească”, ce se subînțelegea ca „diferită de cea românească”. În acest fel, stipulările de ordin identitar din Constituție au intrat în contradicție flagrantă cu textul și spiritul Declarației de Independență, provocând disfuncționalități evidente în promovarea politicilor de stat pe acest domeniu.
Însă, încercarea de a promova prin politici de stat o așa-zisă „identitate națională moldovenească”, diferită de cea românească, s-a ciocnit de dificultăți insurmontabile. Niciunei guvernări de până acum nu i-a reușit să ducă acest lucru până la capăt, chiar și URSS-ul totalitar a eșuat în această tentativă, motivul de bază fiind lipsa unei culturi naționale în jurul căreia ar fi posibil să se coaguleze identitate națională moldovenească, distinctă de cea românească. Sunt de înțeles motivele guvernanților de la Chișinău, reprezentând pe parcursul anilor diverse partide politice, de a insista pe promovarea identității naționale moldovenești separate, ea oferind temei pentru existența statului Republica Moldova, în care ei dețin funcții de stat, privilegii și pârghii economice, inclusiv de ordin corupțional.
Consolidarea statutului colonial
Interesele de grup politice și pecuniare au determinat guvernările de la Chișinău să ignore faptul că pe parcursul timpului moldovenismul antiromânesc avea misiunea de a explica și justifica acapararea prin forță a Basarabiei de către imperiul rus, iar mai târziu de către Uniunea Sovietică. Tot așa cum astăzi ideologema identitară moldovenistă contribuie obiectiv la conservarea statutului neocolonial pentru Republica Moldova, favorizând menținerea ei în spațiul de influență geopolitică a vechii metropole și îngreunând pe acest motiv procesele de integrare europeană. Nu în zădar partidele pro-ruse în Republica Moldova propagă militant moldovenismul vulgar antiromânesc, ajungând până la aberația declarării limbii moldovenești distinctă de limba română.
De mână cu modovenismul antiromânesc în societatea moldovenească la est de Prut se ține și ideea despre caracterul multietnic al statului Republica Moldova. Conceptul multietnicismului vine cumva să fardeze lipsa de consistență a moldovenismului antiromânesc, încercând pe această cale să dea prestanță falsei dictinctivități a moldovenilor de români. Chiar dacă datele ultimului recensământ vorbesc că românii-moldoveni reprezintă 80 la sută din populația republicii, fapt ce caracterizează Republica Moldova ca unul din cele mai monoetnice state europene, apelul la caracterul multietnic al statului are misiunea de a conserva dominația limbii ruse și a culturii ruse în viața cotidiană a societății moldovenești. Constatarea acestei situații defel nu înseamnă un apel la marginalizarea limbii sau culturii ruse în societatea moldovenească, este mai degrabă un avertisment despre continuarea practicilor coloniale din trecut, când limba și cultura rusă erau dominante în fostele republici unionale din contul limbii și culturii băștinașilor. Defel întâmplător, astăzi una din componentele principale a geopoliticii Kremlinului în spațiul post-sovietic este axată pe ideea așa numitei apărări a limbii ruse în fostele colonii, în așa fel păstrându-se influența propagandei imperialiste ruse în această zonă.
Societatea, condamnată la fărâmițare și difuzie
Pe parcurs de treizeci de ani de existență a statului independent Republica Moldova, guvernările care s-au succedat la cârma lui nu au avut un program bine definit de educare și implementare a identității naționale autentice a etniei majoritare, admițând politici ambigue pe acest domeniu de importanță vitală pentru stat. Fenomenul se explică prin dominarea la vârful administrativ al statului al echipelor politice cu viziuni identitare moldoveniste, ostile românismului, moștenite și nedepășite la nivel de mentalitate colectivă și individuală din trecutul colonial. În așa fel, în practicile politice moldovenești s-a confirmat adevărul despre distanța dintre declararea formală a libertății și atingerea calității adevărate de om liber în gândire și acțiune.
În Republica Moldova spre deosebire, de exemplu, de republicile baltice, politicile identitare a statului au eșuat fiindcă au fost construite pe fundația falsă a moldovenismului antiromânesc. Aberația istorică despre divizarea în moldoveni neromâni, în stânga Prutului, și moldoveni români, în dreapta Prutului, a naufragiat politica identitară în Republica Moldova, condamnând societatea moldovenească la fărâmițare internă și difuzie socială. În toate țările Europei, unde au fost create state naționale, identitatea națională s-a consolidat datorită politicilor de stat direcționate pe acest deziderat. Despre importanța politicilor identitare a statului putem judeca după celebra expresie a unuia dintre părinții-întemeietori ai Italiei moderne, Camilio Cavur, care imediat după proclamarea unității statului italian în mod vizionar a declarat: „Am creat Italia, acum trebuie să creăm un italian”.
Rădăcina tuturor problemelor
Din păcate, clasa politică moldovenească în sfera identitară a promovat cu precădere politici inspirate de vechile dogme imperiale în formula moldovenismului antiromân, în contrasens cu realitățile istoriei naționale. Încercarea de a folosi potențialul instituțiilor de stat pentru a implementa în mințile oamenilor precepte care nu corespund cu mersul firesc al istoriei, cum se prezintă conceptul moldovenismului antiromânesc, echivalează cu stagnarea progresului. Practic, toate problemele majore ale cetățenilor moldoveni de azi se datorează viziunilor greșite ale elitei politice moldovenești privind politica identitară din ultimii treizeci de ani, condamnând din această cauză societatea moldovenească la dezbinare și demobilizare politică și socială. Românii-moldoveni, etnia covârșitor majoritară în Republica Moldova, este dezbinată în plan identitar, nereprezentând un tot întreg atrăgător pentru minoritățile naționale care, pe acest motiv, nu se grăbesc să se integreze în societatea moldovenească. Eșecul politicilor identitare ale statului Republica Moldova intubă societatea moldovenească cu nostalgii prosovietice, păstrează dependența unei părți considerabile a societății de imperiul în revenire. Carențele identitare reprezintă un obstacol permanent în calea integrării europene a statului moldovenesc. Republica Moldova este în așteptarea venirii la guvernare a unei echipe politice vizionare, capabilă să imprime societății moldovenești prin intermediul autorității statului un construct identitar românesc, unicul capabil să asigure unitatea poporului și progresul de civilizație.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.
