Poliţia s-a autosesizat pe marginea incidentului cu Victor Şelin

Poliţia s-a autosesizat pe marginea altercaţiilor de joi, 18 octombrie, din Parlament provocate de intrarea forţată la şedinţă a liderului PSD, Victor Şelin. „Comisariatul de Poliţie Chişinău s-a autosesizat şi vor fi prezentate toate informaţiile, se vor întreprinde acţiunile care se impun în conformitate cu legea”, a declarat, vineri, preşedintele Parlamentului, Marian Lupu. Informaţia a fost comunicată de către spicher după ce deputatul comunist Anatolii Zagorodnîi a solicitat ca procurorul general, Valeriu Zubco, să fie invitat în plenul Parlamentului pentru a oferi aprecieri juridice pe acest caz. „Colaboratorii Serviciului Pază şi Protecţie de Stat au intimidat deputaţii PCRM”, a spus parlamentarul. Joi, 18 octombrie, Victor Şelin a intrat forţaţ la Parlament. Serviciul Pază de Stat a încercat să-l reţină la uşă, dar în altercaţie s-au implicat mai mulţi deputaţi comunişti, care l-au ajutat pe Şelin să ajungă în sala de şedinţe. Anterior lui Victor Şelin i-a fost retras permisul de acces la Parlament după ce a făcut declaraţii politice de la o tribună din hol la care, susţine spicherul Marian Lupu, pot face declaraţii doar deputaţii şi oficialii invitaţi la şedinţele legislativului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.