Poliția a stabilit identitatea alegătorilor care au luat bani de la Șor

Poliția anunță că a inițiat procedurile de ridicare a informațiilor despre utilizatorii din Republica Moldova conectați cu sistemul PSB și care au primit bani din partea grupului criminal Șor, transmite IPN.

Inspectoratul General al Poliției precizează că transferurile erau operate prin Promsvyazbank, bancă din Federația Rusă aflată sub sancțiuni internaționale pentru oferirea de sprijin armatei ruse în războiul din Ucraina. Oamenii erau plătiți ca să voteze pentru candidatul indicat și să aleagă opțiunea „Nu” la referendum.

„Este cunoscută identitatea tuturor persoanelor vizate, care au beneficiat de surse bănești din partea băncii din Federația Rusă, pentru a exclude operarea cu bani cash și, respectiv, limitarea informațiilor pe care ar fi putut să le obțină Poliția”, se arată într-un comunicat de presă.

Potrivit legislației, acceptarea banilor în schimbul voturilor este calificată drept corupere pasivă, iar persoanele vizate sunt pasibile de amendă de până la 37 500 de lei.

IGP mai menționează că cei care cooperează cu ancheta și oferă informații vor fi scutiți de plata amenzilor, conform legii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.