Partidul Liberal Reformator îşi exprimă sprijinul moral pentru fostul ministru al finanţelor, Veaceslav Negruţa, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu, transmite IPN.
Veaceslav Negruţă a fost învinuit că, în lipsa unei decizii de judecată definitive, a achitat despăgubiri de 400 de mii de euro fostului deputat Pantelei Sandulachi pentru tergiversarea unui dosar penal, acţionând în baza unei decizii cu titlu executoriu emise de Judecătoria Râşcani.
Partidul Liberal Reformator atrage atenţia opiniei publice asupra caracterului sinuos al procesului de examinare a acestui dosar, care a fost tergiversat ani în şir şi adus la finalizare în prima instanţă într-un anumit context politic. „O dată în plus, faptul scoate în evidenţă o deficienţă crasă de funcţionare a sistemului juridic nereformat al Republicii Moldova, a dependenţei lui faţă de clanurile politice de la guvernare”, se menţionează în declaraţia formaţiunii.
PLR crede în nevinovăţia lui Veaceslav Negruţă şi speră să îşi poată dovedi dreptatea într-o justiţie naţională ori europeană, independentă şi necontrolată politic.