PLDM se întreabă cui îi este frică de controlul premierului. PL nu agreează procedura
PLDM nu înţelege reacţia liberalilor faţă de propunerea de a institui un corp de control pe lângă premier, care ar urma să verifice activitatea administraţiei publice centrale. Liberal-democraţii se întreabă de ce le este frică celor care se opun acestui proiect de lege. Pe de altă parte, PL invocă încălcări procedurale, transmite Info-Prim Neo.
Preşedintele fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ, a spus că pe marginea acestui proiect nu a fost o ceartă, cum s-a scris în presă, ci mai degrabă un exerciţiu democratic.„Pentru noi este un moment de surprindere că nu este acceptat proiectul, deoarece acest subiect a fost discutat în prealabil în cadrul Consiliului alianţei. Norma privind instituirea unei entităţi de control în cadrul Cancelariei de Stat este inclusă şi în programul de guvernare. Ne aşteptam că acest proiect va fi votat fără tergiversări”, a declarat Valeriu Streleţ.
Şeful fracţiunii PLDM susţine că premierul nu are nevoie ca această lege să fie implementată la sfârşitul mandatului. „Timpul se scurge, avem nevoie să vedem cum se execută deciziile Guvernului. Corpul de control nu are atribuţii de anchetă şi persecuţie, ci doar să constate unele situaţii şi, în cazul când nu se execută deciziile, să intervină cu anumite propuneri. Cei care se tem de această entitate pun un semn de întrebare, de ce se tem?”, a întrebat Valeriu Streleţ.
Liderul fracţiunii PL, Ion Hadârcă, recunoaşte că ideea creării unui corp de control al Guvernului este prevăzută în programul de guvernare şi este agreată de liberali. „Nu este agreată procedura care ni s-a părut nu tocmai corectă de a modifica Legea Guvernului pentru a prevedea instaurarea acestei instituţii,fără a avea şi un regulament la dispoziţie. Se propune ca acest regulament să fie aprobat de Guvern, ceea ce este de 2 ori incorect. În primul rând, nu avem un astfel de document, şi în al doilea ar fi fost normal să fie cel puţin consultat cu noi. Procedura propriu-zisă a trezit multe suspiciuni. Am solicitat să fie făcută lumină în acest caz”, a declarat deputatul liberal.
Proiectul de lege care prevede instituirea unui corp de control pe lângă premier a provocat dispute între deputaţii din Alianţa pentru Integrare Europeană. Cu toate acestea el a fost pus pe ordinea de zi a şedinţelor Parlamentului de săptămâna