PLDM face apel către partide şi autorităţi să condamne acţiunile de dezbinare a Moldovei

PLDM face apel către toate partidele politice să fie solidare şi să condamne acţiunile care vin în contradicţie cu interesele ţării. De asemenea, liberal-democraţii fac apel către toate autorităţile locale de nivelul I şi II să se întrunească şi să aprobe declaraţii publice în susţinerea statului Republicii Moldova, a parcursului european al ţării şi să condamne acţiunile de dezbinare şi separatism. PLDM mai solicită instituţiilor abilitate ale statului să întreprindă toate măsurile pentru a contracara orice tentativă de destabilizare a situaţiei din ţară, transmite IPN.

Într-un briefing de presă, preşedintele PLDM, Vlad Filat, a declarat că evenimentele din Găgăuzia, pe care organizatorii le-au numit referendumuri, au demonstrat că în Republica Moldova există mai mute forţe politice care doresc promovarea separatismului şi generarea conflictelor. „Mai multe grupuri politice încearcă să manipuleze opinia publică, să bage zâzanie între oameni şi să destabilizeze situaţia”, a subliniat Vlad Filat.

Liderul liberal-democraţilor a declarat că PLDM condamnă aceste acţiuni, care au loc cu implicarea unor forţe din exterior. „Acţiunile acestor aventurieri politici nu au nimic în comun cu cetăţenii Republicii Moldova. Neavând posibilitatea să facă ceva concret, aceste forţe se antrenează în realizarea unor idei false”, a mai spus politicianul. PLDM condamnă cu vehemenţă orice declaraţie care este îndreptată spre încălcarea legii. „În aceste momente de maximă importantă, chemăm să acţionăm uniţi şi responsabili”, a chemat Vlad Filat.

Duminică, 2 februarie, în UTA Găgăuzia s-au desfăşurat 2 referendumuri, considerate ilegale de către autorităţile de la Chişinău. Liderul PSRM, Igor Dodon, a venit ulterior cu  iniţiativa desfăşurării unor referendumuri similare  în toate locaţităţile ţării.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.