PLDM acuză poliţia că a împiedicat mai multe persoane să ajungă la mitingul de duminică

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) acuză poliţia rutieră că a oprit intenţionat patru autocare, cu circa 150 de persoane, care urmau să ajungă duminică, 22 februarie, la o acţiune de protest organizată de formaţiune în capitală, transmite Info-Prim Neo. Liderul PLDM, Vlad Filat, a declarat luni, 23 februarie, în cadrul unei conferinţe de presă că autobuzele veneau din Sângerei şi au fost oprite la ieşirea din Bălţi. „Poliţiştii şi-au motivat acţiune ca fiind un control de rutină şi au verificat actele şoferilor timp de o oră şi jumătate”, a spus Filat. Vlad Filat s-a arătat indignat şi de pasivitatea organelor de forţă. „Poliţia avea obligaţia să asigure ordinea publică şi securitatea circulaţiei în timpul mitingului şi a marşului de protest spre Preşedinţie. Angajaţii MAI s-au eschivat de la exercitarea atribuţiilor funcţionale, punând în pericol securitatea a peste 20 de mii de cetăţeni”, a spus liderul PLDM. El a mai spus că cetăţenii moldoveni aflaţi peste hotare au fost intimidaţi şi ameninţaţi cu răfuiala fizică, în cazul în care vor continua să insiste asupra respectării dreptului lor electoral. „Este mai ceva decât pe timpul lui Stalin”, a declarat Vlad Filat. În altă ordine de idei, acesta a spus că două panouri cu publicitate electorală din capitală au fost decupate în noaptea de duminică spre luni, iar un al treilea – a fost vandalizat. „Deranjează mesajul pe care îl transmitem”, a adăugat liderul liberal-democrat. PLDM spune că va acţiona în judecată „toate nelegiuirile”, şi în funcţie de răspunsurile primite se va decide mersul de mai departe al lucrurile. Filat a spus că până acum nu a primit nici un răspuns la sesizările depuse. Solicitat de Info-Prim Neo, serviciul de presă al Ministerului Afacerilor Interne a spus că „ ministerul respinge în mod categoric orice forme de implicare în susţinerea unor sau altor concurenţi electorali”, iar declaraţiile venite din partea unor concurenţi electorali nu sunt altceva decât „încercări de discreditare intenţionată a organelor de poliţie”. La manifestaţia de protest de duminică aproximativ 20 mii de cetăţeni ai RM au cerut autorităţilor să deschidă secţii de votare suplimentare peste hotarele ţării şi să asigure astfel dreptul la vot al moldovenilor care la 5 aprilie nu se vor afla în ţară.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.