PLDM a sesizat Curtea Constituţională privind restricţia persoanelor cu multiplă cetăţenie de a ocupa funcţii publice
Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a sesizat Curtea Constituţională (CC) pentru controlul prevederilor legislative care interzic persoanelor cu multiplă cetăţenie să ocupe funcţii publice. Totodată, deputatul Vlad Filat, preşedintele PLDM, a înaintat o iniţiativă legislativă privind aborgarea acestor prevederi, transmite Info-Prim Neo.
Vlad Filat a declarat marţi, 25 noiembrie, într-o conferinţă de presă că aceste iniţiative au menirea să ajusteze legislaţia naţională la Constituţia RM, la Convenţia Europeană cu privire la cetăţenie, la articolul 3, protocol 1 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului şi să pună în aplicare Hotărârea CEDO, care a constatat că modificările legislative ce ţin de multipla cetăţenie contravin actelor normative europene.
Potrivit lui Filat, aceste norme constituie „o politică de segregare a cetăţenilor R. Moldova pe criterii etnice, o încălcare flagrantă a convenţiilor europene parte la care este R. Moldova şi lezează drepturile şi libertăţile cetăţenilor”. „Discuţiile în Parlament, şi nu numai, arată foarte clar că guvernarea nu are de gând să se conformeze hotărârii CEDO şi insistă asupra prezenţei în legislaţie a acestei norme”, a spus Vlad Filat. Liderul PLDM s-a arătat încrezător că CC va declara neconstituţionale aceste prevederi. „Articolul 4 din Constituţia RM prevede că atunci când norma naţională contravine cu norma internaţională, se aplică cea internaţională. În acest sens, avem convingerea că CC va da aprecierea necesară în acest caz”, a menţionat liderul PLDM.
Vicepreşedintele PLDM, Vitalie Nagacevschi a subliniat că „această sesizare va fi un test pentru CC, pornind de la faptul că instanţa în cauză îşi doreşte să devină un filtru înainte de adresarea la CEDO a cetăţenilor, care invocă violarea drepturilor lor de către statul R. Moldova”. PLDM îşi propune să grăbească Guvernul să se conformeze hotărârii CEDO, în situaţia în care hotărârile CEDO sunt obligatorii pentru statul perdant. Juristul a atenţionat că R. Moldova riscă să fie sancţionată dur pentru neexecutarea hotărârii.
„Sesizarea CC şi procedura legislativă iniţiată demonstrează că este posibil să produci rezultate palpabile chiar aflându-te în opoziţie”, a declarat prim-vicepreşedintele PLDM Alexandru Tănase, reclamant în acest caz la CEDO.
Modificări legislative intrate în vigoare la 29 aprilie curent, interzic deţinerea dublei cetăţenii de către funcţionari de stat şi persoane care exercită atribuţii de interes public. Conform legii, candidaţii la funcţia de deputat urmează să declare în momentul înregistrării deţinerea cetăţeniei altui stat, iar în momentul validării mandatului de deputat – să confirme documentar renunţarea la cetăţenia altui stat sau retragerea cererii privind obţinerea acesteia.