PLDM a acţionat în judecată Ministerul Justiţiei pentru defăimare
Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a acţionat în judecată Ministerul Justiţiei (MJ) pentru defăimare, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit prim-vicepreşedintelui formaţiunii, Alexandru Tănase, în actele care confirmă înregistrarea partidului, MJ a invocat în mod calomnios şi mincinos că unele dintre semnăturile membrilor PLDM ar fi false. De asemenea, ministerul a insinuat că PLDM ar fi făcut uz de fals pentru înregistrarea formaţiunii.
În cadrul unei conferinţe de presă, Alexandru Tănase a declarat că aceste informaţii nu corespund realităţii şi că la momentul când conducerea partidului a fost înştiinţată despre aceste nereguli, nu exista nici un raport care ar fi susţinut acuzaţiile aduse.
PLDM a solicitat, de asemenea, să fie citate Compania Publică „Teleradio Moldova” şi televiziunea NIT, care au difuzat comunicatul de presă al MJ. În opinia PLDM, posturile TV au prezentat informaţia într-o manieră inadmisibilă, manipulând faptele şi fără a cere opinia partidului. Partidul a solicitat instanţei să califice drept calomnioase informaţiile difuzate de minister şi să oblige cele două posturi TV să dezmintă public informaţiile. Conducerea PLDM consideră că scopul urmărit de către minister şi de către cele două instituţii media a fost de a compromite PLDM.
PLDM reclamă, de asemenea, că până la acest moment formaţiunea nu a reuşit să recupereze cele peste 12,6 mii de cereri ale membrilor PLDM depuse la MJ, cereri care sunt proprietatea partidului. PLDM a solicitat în mod oficial ministerului returnarea cererilor. În cazul în care cererile nu vor fi returnate, PLDM va acţiona şi în această privinţă MJ în judecată, a menţionat liderul formaţiunii, Vlad Filat. Deputatul motivează necesitatea unor procese împotriva MJ prin faptul că foarte multe formaţiuni politice au întâmpinat piedici la înregistrare, unele fiind obligate să parcurgă procedura de înregistrare ajungând până la Curtea Supremă de Justiţie.
PLDM a fost înregistrat la Ministerului Justiţiei la 25 ianuarie curent.