Planul Individual de Acțiuni al Parteneriatului Moldova-NATO, discutat la Bruxelles

Republica Moldova a beneficiat enorm în urma colaborării cu NATO, atât în contextul creșterii capacitaților în domeniul militar, cât și în cel civil în perspectiva combaterii amenințărilor hibride și în managementul crizelor. Declarația aparține vicepremierului Mihai Popșoi, ministru de externe, și a fost făcută în cadrul întrevederii cu secretatul general adjunct, Mircea Geoană, de la Cartierul General al NATO, Bruxelles, transmite IPN.

MAE precizează că vizita la Cartierul General al Alianței Nord-Atlantice coincide cu marcarea a 30 de ani de la aderarea Republicii Moldova la Parteneriatul pentru Pace al NATO.

În cadrul întâlnirii oficialii au discutat despre implementarea obiectivelor Planului Individual de Acțiuni al Parteneriatului Republica Moldova-NATO, consolidarea capacităților de apărare a Republicii Moldova și cooperarea în combaterea noilor amenințări la adresa securității țării Moldovei.

Potrivit MAE, Republica Moldova a beneficiat în urma colaborării cu NATO, atât în contextul creșterii capacităților în domeniul militar, dar și în combaterea amenințărilor hibride, cibernetice și managementul crizelor. Totodată, Republica Moldova a contribuit la consolidarea securității în Europa prin participarea la operațiunea de menținere a păcii KFOR din Kosovo. Acest lucru demonstrează că Republica Moldova nu este doar consumator de securitate, dar și contribuie la securitatea regională.

„Am reiterat interesul pentru expertiza și asistența organizației pentru modernizarea sectorului de securitate și apărare a Republicii Moldova. În pofida tuturor provocărilor, vom continua drumul nostru de avansare pe calea aderării la UE și fortificarea cooperării cu NATO. Am vorbit și despre ultimele evoluții care vizează securitatea regională și riscurile generate de războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei. Republica Moldova va continua să sprijine Ucraina în aceste momente complicate”, a declarat ministrul de externe.

„Secretarul general adjunct al NATO a reconfirmat angajamentul Alianței pentru parteneriatul cu Republica Moldova, respectându-se suveranitatea, integritatea teritorială și statutul de neutralitate al țării. Mircea Geoană a reiterat suportul pentru integrarea europeană a Republicii Moldova”, a mai spus vicepremierul Popșoi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.