Pilotarea votului prin corespondență a fost votată în lectură finală

Proiectul de lege care prevede pilotarea votului prin corespondență a fost votat în lectură finală de Parlament. Deputații au acceptat mai multe amendamente, printre care și includerea criteriilor pentru identificarea țărilor în care urmează să fie implementat votul prin corespondență. Printre țările care întrunesc aceste criterii figurează Statele Unite ale Americii, Canada, Regatul Norvegiei, Regatul Suediei, Republica Finlanda și Republica Islanda, transmite IPN.

Președinta Comisiei parlamentare juridică, numiri și imunități, Veronica Roșca, a declarat că după votul în primul lectură au fost înaintate mai multe amendamente complexe. De exemplu, au fost introduse criteriile pentru selectarea țărilor. Astfel, condițiile privind implementarea parțială a votului prin corespondență sunt lipsa secțiilor de votare în țara-gazdă sau distanța mare până la cea mai apropiată secție de votare constituită anterior, dar și experiența implementării acestei metode alternative de vot. La fel, este vorba despre înregistrarea prealabilă la scrutinul electoral precedent a cel puțin 30 de cereri, precum și siguranța și fiabilitatea serviciilor poștale.

„Totodată, se introduce o prevedere prin care votul prin corespondență nu va putea fi realizat în țările în care Republica Moldova nu are stabilite relații diplomatice, în țările aflate în conflicte militare și în țările în care nu se respectă standardele internaționale privind desfășurarea alegerilor libere și corecte”, a precizat Veronica Roșca.

Potrivit ei, de asemenea, a fost eliminată incertitudinea privind vârsta alegătorilor. Respectiv, își vor exercita dreptul la vot prin corespondență persoanele care, la depunerea solicitării, au împlinit vârsta majoratului. O altă prevedere inclusă în document se referă la asigurarea securității votului. Astfel, plicul cu materiale pentru votare va conține o declarație pe propria răspundere. Alegătorii vor fi obligați să o semneze pentru a confirma exercitarea votului secret. „Totodată, alegătorii care nu vor respecta secretul votului vor fi sancționați. Se propune a fi completat Codul Contravențional cu un articol care vizează nerespectarea caracterului secret al votului, divulgarea opțiunii de vot exprimate prin corespondență sau transmiterea buletinului de vot unei terțe persoane”, a mai spus președinte Comisiei.

Pentru a vota prin corespondență, cetățenii vor trebui, în mod obligatoriu, să se înregistreze pentru exercitarea votului prin corespondență și să primească o notificare a Comisiei Electorale Centrale privind finalizarea procedurii de înregistrare. Totodată, buletinele de vot vor fi expediate către alegători prin intermediul poștei diplomatice sau a serviciilor poștale obișnuite. Documentul conține și prevederi privind procedura de numărare și totalizare a voturilor, precum și situațiile în care buletinele de vot se declară nevalabile.

Opoziția a venit cu critici în privința acestei inițiative legislative, menționând că o vor contestat la Curtea Constituțională. Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Vlad Batrîncea a atenționat că Republica Moldova se află sub monitorizarea Consiliului Europei, este o țară candidată la Uniunea Europeană și s-a angajat să nu modifice legislația electorală în an electoral. Potrivit lui, majoritatea parlamentară promovează un proiect care încalcă aceste angajamente, încalcă Constituția Republicii Moldova, ba mai mult, un proiect care nici nu a fost consultat cu experții Comisiei de la Veneția.

Proiectul de lege a fost adoptat în lectură finală cu votul a 57 de deputați.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE