Petru Macovei despre inițiativa creării centrului PATRIOT: este una tardivă

Centrul național de apărare informațională și combatere a propagandei – PATRIOT trebuie să fie o instituție puternică ce va contribui la combaterea fenomenului dezinformării și propagandei în Republica Moldova. O spune directorul executiv al Asociației Presei Independente, Petru Macovei. Potrivit șefului API, entitatea ce va fi creată la inițiativa președintei Maia Sandu, trebuie să ajute instituțiile publice să devină mai reziliente la atacurile informaționale, notează IPN.

Ieri, președinta Maia Sandu a anunțat o nouă inițiativă legislativă ce vizează crearea Centrului național de apărare informațională și combatere a propagandei cu denumirea PATRIOT. Instituția va avea misiunea de a coordona politica statului în domeniul securității informaționale și de a combate dezinformarea la nivel național.

„Este o inițiativă tardivă. Despre necesitatea creării în Republica Moldova a unei entități specializate în analiza amenințărilor hibride, în special, în ceea ce privește securitatea spațiului informațional, se discută de mult timp. Suntem la un an și jumătate de război agresiv al Federației Ruse împotriva Ucrainei, război care este însoțit de o campanie fără precedent de dezinformare de care este afectată și Republica Moldova. Experții europeni constată că Republica Moldova este a doua țară, după Ucraina, cea mai mult afectată de dezinformarea pro-Kremlin, cu scopul destabilizării situației din țară. Sper că această inițiativă va fi realizată și nu vom avea doar o instituție publică în plus. Avem suficiente. Sper că vom avea una care va lupta eficient cu dezinformarea. Marea problemă în țara noastră este că avem impunitate la dezinformare”, a spus directorul executiv al Asociației Presei Independente, Petru Macovei, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

De asemenea, șeful API spune că noii entități ar trebui să-i fie oferite pârghii suficiente în lupta cu fenomenul fake-news, astfel contribuind la creșterea capacității statului de a face față atacurilor informaționale.

„Cel mai important lucru sunt competențele acestui centru, ca să putem evalua cât de eficient poate fi el în lupta împotriva dezinformării. Nu aș vrea ca acest centru că aibă abilități de agent constatator, asta trebuie s-o facă sistemul juridic. Aș vrea o instituție puternică, iar prin lege să-i fie oferite competențe pentru a coordona activitatea împotriva dezinformării. Îmi doresc ca acest centru să contribuie realmente la creșterea rezilienței instituțiilor publice, pentru ca aceste instituții publice să ajute cetățenii Republicii Moldova să fie mai rezilienți împotriva dezinformării” a mai spus directorul executiv al Asociației Presei Independente, Petru Macovei.

Potrivit președintei Maia Sandu, necesitatea creării Centrului național de apărare informațională și combatere a propagandei – PATRIOT a apărut întrucât „Kremlinul și grupările criminale lansează atacuri hibride, utilizând arma propagandei, pentru a semăna ură în Republica Moldova”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.