Peter Michalko: Efortul de susținere reciprocă și solidaritate între țările membre va continua

Odată cu răspândirea noului tip de coronavirus, Uniunea Europeană a întreprins un șir de măsuri și la nivel de Uniune, dar și la nivelul statelor membre. Au fost și sunt depuse eforturi de susținere reciprocă și solidaritate între statele UE și aceste eforturi vor continua. De asemenea, UE este în dialog intens și cu autoritățile din Republica Moldova. Declarația aparține șefului Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko, și a fost făcută în cadrul unui interviu video pentru IPN.

Ambasadorul a declarat că în aceste timpuri mai complicate, Uniunea Europeană comunică în mod intens și cu autoritățile Republicii Moldova, cu toți partenerii. Pentru UE este important și necesar ca regulile, care țin de siguranță și sănătate, să fie respectate. Sunt luate măsuri pentru evitarea contactelor. „Majoritatea colegilor lucrează de acasă, este bine că în această perioadă există posibilitatea de a continua activitatea cu ajutorul tehnologiilor informaționale. Menținem o legătură constantă cu partenerii. Chiar azi am avut convorbiri telefonice cu membrii Guvernului și ai altor instituții. De asemenea, suntem activi în spațiul digital”, a notat oficialul european.

Cât ține de măsurile luate la nivelul Uniunii Europene și în țările membre, Peter Michalko a menționat că acestea au fost coordonate de Comisia Europeană, astfel încât să fie prevenită răspândirea pandemiei. Se lucrează și sunt luate mai multe măsuri privind susținerea statelor membre, precum și privind prevenirea impactului acestei crize pe viitor. Este vorba despre impactul economic și social, care este legat de modul specific în care trebuie combătută răspândirea virusului, precum și despre măsuri pentru revitalizarea economică, după ce această criză va trece.

Șeful Delegației UE susține că este vorba și de sprijinul acordat cercetării pentru a găsi metode medicale pentru tratament. Totodată, una dintre măsurile de sprijin ține de achiziționarea materialelor medicale necesare. Și în acest sens țările membre UE se ajută reciproc. Potrivit ambsadorului, a început susținerea reciprocă și prin preluarea pacienților în stare gravă în alte țări, unde există capacități disponibile. Aceste eforturi, la fel, vor continua.

Peter Michalko a spus că UE organizează procurarea materialului medical, care lipsește în anumite state. De exemplu, săptămâna trecută, autoritățile din Franța au livrat materiale medicale necesare pentru Italia. Și această susținere a fost nu doar la nivelul statelor europene. UE a livrat în luna februarie pentru China 60-70 de tone de material medical, iar acum China face gesturi de răspuns.

Interviul acordat Agenției de presă IPN de către șeful Delegației UE la Chișinău, Peter Michalko, este parte a ciclului „Relațiile Republicii Moldova cu partenerii de dezvoltare”, susținut de Fundația germană Hanns Seidel.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.