Peste o sută de hectare de iarbă uscată au luat foc la Ceadâr-Lunga

Peste o sută de hectare de iarbă uscată au luat foc în apropierea localității Bejghios din raionul Ceadâr-Lunga. Pompierii au luptat cu flăcările ore în șir, ca să nu permită extinderea incendiului. De intervenția pompierilor a fost nevoie și în localitatea Sărata Nouă, raionul Fălești, unde 20 ha de vegetație au fost cuprinse de flăcări. La Cahul, în sudul țării, au fost lichidate mai multe focare în apropiere de localitățile Brânza, Borceag și Giurgiulești. Iar la Cobusca Veche, Anenii Noi, flăcările au cuprins peste 10 ha de vegetație, transmite IPN.

Pentru a preveni riscul extinderii flăcărilor, salvatorii au format fâșii arate de protecție pe o distanța de sute de metri pentru a proteja localitățile, spațiile forestiere, dar și întreprinderile, precizează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Salvatorii atenționează populația să nu aprindă iarba, stufărișul și gunoiul menajer, întrucât în condiții de umiditate redusă și vânt aceste focare se pot răspândi cu repeziciune.

Vineri și în noaptea spre sâmbătă, s-a intervenit la lichidarea incendiilor de vegetație pe 269 de hectare. Angajații IGSU au întreprins 42 de misiuni pentru localizarea și stingerea  focarelor care riscau să se extindă spre spații forestiere și case de locuit.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.