Peste 9 milioane de euro, suportul financiar al Danemarcei pentru Moldova în 2024

Danemarca s-a angajat să sprijine Moldova cu peste 9 milioane de euro în acest an, pentru proiecte ce țin de consolidarea proceselor electorale, comunicarea strategică, combaterea dezinformării, eficiența energetică și dezvoltarea capacităților de securitate. „Este un sprijin valoros, pentru a face față provocărilor”, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, vicepremierul pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, transmite IPN.

Potrivit Cristinei Gherasimov, faptul că Danemarca și-a deschis reprezentanță diplomatică în Moldova confirmă ascensiunea dialogului între Chișinău și Copenhaga.

„Suntem încrezători că vom păstra această tendință și acest dialog ascendent, inclusiv pe durata președinției rotative a Uniunii Europene, pe care Copenhaga o va prelua la 1 iulie 2025”, a spus Cristina Gherasimov.

În cadrul discuțiilor cu ministra pentru Afaceri Europene a Danemarcei, Marie Bjerre, Cristina Gherasimov a exprimat dorința Moldovei ca în 2025 să aibă acces mai mare la programe deschise acum doar statelor UE. „În acest mod se va realiza integrarea graduală în UE, vor fi oferite beneficii pentru cetățeni și pentru agenții economici moldoveni”, a precizat vicepremierul de la Chișinău.

Ministra daneză pentru afaceri europene, Marie Bjerre, a dat asigurări că Danemarca susține parcursul Republicii Modova spre calitatea de membru al UE.

„Moldova a devenit țară candidat acum doi ani și a avut un parcurs foarte bun într-o perioadă foarte scurtă”, a opinat demnitarul danez. Bjerre a adăugat că Moldova a făcut o alegere strategică alegând parcursul european și că așteaptă demararea negocierilor, pe diferite capitole și clustere. „Extinderea UE e un element important pentru președinția daneză. Europa trebuie să devină mai puternică și o poate face prin extindere”, a concluzionat Marie Bjerre.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.