Peste 800 de mii de decese la nivel global din cauza COVID-19

COVID-19 a provocat, până în data de 22 august, peste 800 de mii de decese la nivel global. Cele mai multe pierderi de vieți omenești sunt raportate în Statele Unite ale Americii, unde au murit peste 179 de mii de oameni, transmite IPN.

În Brazilia sunt 113,4 mii de decese asociate noului coronavirus. În Mexico au murit 59,6 mii de oameni, iar în India și Marea Britanie – 55,9 mii și, respectiv, 41,4 mii.

În total, în cele peste două sute de țări afectate de noul tip de coronavirus, numărul cazurilor confirmate de îmbolnăvire a depășit 23,1 milioane.

În China, țara în care s-a declanșat epidemia, sunt 84,9 mii de cazuri COVID-19 confirmate și mai puțin de cinci mii de decese.

Până în prezent, în Republica Moldova au fost confirmate aproape 32,4 mii cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus, iar numărul deceselor asociate  COVID-19 a ajuns la 929.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.