Peste 350 de persoane s-au înscris la Marea Dictare Națională

Peste 350 de persoane s-au înscris la Marea Dictare Națională, la aproximativ o săptămână de când a fost anunțată inițiativa. Informația a fost comunicată de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, într-o conferință de presă, transmite IPN.

„În anul curent, Ziua Limbii Române va fi marcată într-un mod neordinar, printr-o Mare Dictare Națională, o competiție de cunoaștere a limbii române organizată pe 31 august în scuarul din fața Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, a spus Daniel Vodă. Potrivit purtătorului de cuvânt, în anii precedenți, acest eveniment a fost organizat în incinta bibliotecilor publice, în capitală, dar și alte orașe din țară.

Inițiativa a fost anunțată de ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, într-o conferință de presă la 15 august. Evenimentul, care va începe la ora 10.00, este destinat tuturor, de la cadre didactice, elevi, studenți, la reprezentanți ai diferitor profesii. Doritorii să participe se pot înregistra pe pagina Ministerului Educației: mec.gov.md. Finaliștii Marii Dictări Naționale vor fi premiați la începutul lunii septembrie.

Textul propus participanților la Marea Dictare va fi selectat din rândul câștigătorilor unui concurs de eseuri cu tema: „De ce Republica Moldova trebuie să fie parte a Uniunii Europene?”. Totodată, textul va fi completat și de un capitol dedicat limbii române. Concursul de eseuri cu tematica respectivă este deschis până pe 24 august.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.