Peste 200 din aproape 500 de poliţişti au picat proba de reevaluare
Peste 200 de angajaţi ai Poliţiei Rutiere au picat proba de reevaluare. Alţi peste 200 au trecut testul condiţionat, ceea ce înseamnă că li se va acorda o perioadă de probă de 6 luni, pe parcursul căreia vor avea posibilitate să-şi îmbunătăţească cunoştinţele în domeniu, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă al Direcţiei Poliţie Rutieră, pe 12 octombrie a fost ultima zi de reevaluare a angajaţilor. Conform rezultatelor obţinute pentru cele două probe, 46 de angajaţi au trecut testul şi vor continua să activeze în funcţiile lor.
Colaboratorilor care au picat testul urmează să li să se propună o altă funcţie în cadrul Poliţiei Rutiere, fie în cadrul unei altei subdiviziuni a Ministerului Afacerilor Interne. Angajaţii care nu sunt de acord cu rezultatul probelor sunt în drept să depună contestaţii, care vor fi examinate până pe 24 octombrie. Până acum au fost depuse peste 30 de contestaţii. Funcţiile care vor rămâne vacante în urma procesului de reorganizare a instituţiei vor fi suplinite în baza unui concurs public.
În total Poliţia Rutieră are 566 de colaboratori, dintre care 475 au trecut prin procesul de reevaluare. 91 de colaboratori au lipsit fie pe motive de boală, fie că sunt în concediu sau deplasări de serviciu planificate. Aceştia urmează să susţină probele la o dată care va fi stabilită ulterior.