Peste 200 ciclişti din 7 ţări concurează pentru Cupa Preşedintelui R. Moldova

Peste 200 de ciclişti din 7 ţări participă la cursa internaţională de ciclism pentru Cupa Preşedintelui R. Moldova, ediţia a treia, care se desfăşoară, duminică, 11 iunie, la Chişinău. Şeful statului, Vladimir Voronin a declarat pentru presă, că Cupa Preşedintelui la ciclism capătă un caracter internaţional, fapt care confirmă aşteptările organizatorilor. Preşedintele şi-a exprimat speranţa că numărul ţărilor participante va creşte în fiecare an. Potrivit lui, statul încurajează dezvoltarea sportului de performanţă în Moldova. În acest sens, anul trecut a fost dat în exploatare Institutul Naţional al Culturii Fizice şi Sportului care va pregăti antrenori sportivi. De asemenea, a fost creată Agenţia pentru Sport care se va ocupa de antrenarea sportivilor de performanţă. În afară de aceasta, Voronin a menţionat, deschiderea stadionului „Zimbru”, sala pentru handbal, precum şi construcţia complexului sportiv olimpic la Chişinău, lucrările căruia vor începe în curând. Potrivit preşedintelui Comitetului Naţional Olimpic (CNO), Nicolae Juravschi, ciclismul în Moldova deja are tradiţii frumoase. Reprezentanţii R. Moldova au participat, practic la toate cursele internaţionale de ciclism, cu excepţia celei din Sidney. „Ediţia din acest an este organizată la un nivel foarte înalt şi demonstrează că acest tip de sport are viitor în Moldova”, susţine Juravschi. Sursa citată a menţionat că Moldova participă în acest an cu o echipă de sportivi foarte bine pregătiţi, unul dintre cei mai performanţi ciclişti moldoveni fiind Alexandr Pliuşkin, campion european şi vicecampion mondial printre juniori. Conform prognozelor specialiştilor în domeniul sportului, acesta va deveni un sportiv de talie înaltă. Preşedintele CNO consideră că peste 10 ani ciclismul în Moldova va fi comparabil, cu ţările în care acesta a devenit un stil de viaţă. Deţinătorul Cupei Mondiale la Ciclism, Andrei Cimili a spus că ideea organizării Cupei Preşedintelui îi aparţine. Potrivit lui, ediţia curentă este spectaculoasă, în special prin faptul, că în acest an pentru prima oară au venit reprezentanţi ai şcolilor de ciclism din 6 ţări CSI, precum şi sportivi din România. La ediţia curentă a Cupei Preşedintelui la ciclism concurează două categorii de participanţi – juniori şi tineri, care au de parcurs o distanţă de 24 şi respectiv 36 km în perimetrul străzilor Bănulescu Bodoni – Ismail. La ora 14:00, pe Piaţa Marii Adunări Naţionale va avea loc premierea câştigătorilor concursului. La ediţiile anterioare Cupa Preşedintelui a fost cucerită de echipele moldoveneşti.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.