Peste 192 de mii de lei au fost ridicați în cadrul perchezițiilor la un reprezentant al PP Șansă

Peste 192 de mii de lei au fost ridicați de la domiciliul unui reprezentant al Partidului politic „Șansă” în municipiul Bălți. Banii au fost găsiți în cadrul unor percheziții efectuate în dosarul penal pornit în luna august pe faptul finanțării ilegale a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă și a concurenților electorali, dar și pentru spălare de bani săvârșită de un grup criminal organizat în proporții deosebit de mari, transmite IPN.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, perchezițiile au fost efectuate în urma măsurilor speciale de investigație după ce reprezentantul partidului a primit bani de la curier și a început să-i repartizeze. Mai exact, persoanelor care au participat la mitinguri, diferite adunări ale partidului, dar și celor care au votat pentru membrii acestui partid în primul tur la alegerile generale locale din 5 noiembrie.

De asemenea, au fost stabilite și persoanele care deja au primit sumele de bani și care în cadrul audierii au recunoscut că au primit banii de la reprezentantul Partidului Șansă.

În același dosar, la începutul lunii octombrie, angajații Inspectoratului National de Investigații, în comun cu angajații Centrului Național Anticorupție și suportul angajaților BPDS Fulger, sub conducerea Procuraturii Anticorupție, au efectuat 70 percheziții în domiciliile și automobilele reprezentanților partidului politic Șansă precum și la sediile raionale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE