Peste 100 de milioane de lei, transferați prin MIA Plăți Instant în mai puțin de 6 săptămâni

MIA, sistemul de plăți instant dezvoltat de Banca Națională a Moldovei (BNM) și furnizat prin intermediul aplicațiilor financiare din telefoanele mobile, are peste 100 de mii de utilizatori. Noul sistem, lansat în premieră în Republica Moldova pe 12 martie 2024, a fost utilizat până acum pentru transferarea a circa 100 de milioane de lei, în cadrul a aproximativ 100 de mii de tranzacții, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Băncii Naționale, directorul Departamentului de plăți al BNM, Victor Șușu, a declarat deja că, în curând, sistemul va fi disponibil și pentru companii, în prima etapă acesta fiind pus la dispoziția persoanelor fizice. „Sistemul elaborat de BNM a fost pregătit de la bun început pentru acest gen de tranzacții, dar băncile au avut nevoie de timp ca să-și dezvolte serviciile, astfel încât să poată oferi aceste opțiuni și agenților economici ”, a spus Victor Șușu.

Sistemul MIA permite persoanelor să transfere bani în 15 secunde între toate conturile de plăți, indiferent de prestatorul de servicii de plată care îi deservește, fără a oferi acces unor terți la datele bancare, doar prin intermediul indicării numerelor de telefon ale participanților la tranzacții. Potrivit BNM, un mare avantaj este că noua modalitate de transfer nu presupune comisioane, până la atingerea sumei cumulative de 10 mii de lei transferați într-o lună. Pentru transferurile ulterioare atingerii acestei sume, se aplică comisioane mici, ce nu depășesc 5 lei pentru un transfer, indiferent de instituțiile financiare implicate.

Deocamdată, MIA Plăți Instant permite două opțiuni: Transfer Instant (P2P) și Solicitare de Transfer (RTP request to pay), dar sistemul se va extinde în continuare spre plățile în bază de cod QR, plățile cu Link-uri în magazinele online, transferurile între persoane juridice (B2B), plățile către guvern (P2G) și transferuri între conturile proprii (M2M).

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.