Pentru turul doi de scrutin al alegerilor primarului general al municipiului Chișinău, Comisia Electorală Centrală informează că vor fi tipărite 634547 de buletine de vot. Dintre acestea 408 080 vor fi în limba română, iar celelalte în rusă, transmite IPN.
Pentru tipărirea buletinelor vor fi cheltuiți în jur de 100 de mii de lei. Startul confecționării matriței va fi dat marți, 29 mai, la ora 09.00, la Tipografia Centrală. Buletinul de vor va avea dimensiunile: lungimea – 12,4 cm și lățimea – 14,0 cm.
Alegătorii vor alege între Ion Ceban, candidatul Partidului Socialiștilor și Andrei Năstase, candidatul Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr.