„La fel de periculoși sunt și politicienii iresponsabili din statele victime ale acestor războaie, care în dorința de a parveni se aliază cu cercurile imperialiste agresive, deschizându-le filiale pe teritoriile statelor pe care le reprezintă, devin instigatori și susținători ai războaielor regionale. Adevărul este că acest gen de instigatori reușesc uneori că devină beneficiari ai războaielor regionale, iar Republica Moldova este un exemplu unde astfel de lucruri chiar s-au întâmplat…”
---

Degradarea discursului politic

Discursul actorilor politici din Republica Moldova devine unul tot mai degradant. În general, discursul politic ar trebui să se refere la fapte concrete sau evenimente generate de politicieni, precum și la estimarea impactului evenimentelor respective asupra vieții publice etc. Din păcate, actualmente, în Republica Moldova discursul politic al liderilor partinici este rupt de realități, fiind înlocuit, de fapt, cu tirade propagandistice. Acest fenomen ar putea fi ușor ignorat, dacă liderii respectivi n-ar dispune de mijloace mass-media pentru răspândirea aberațiilor propagandistice.

Disputa interminabilă și obositoare a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova și a liderului acestuia, Igor Dodon, cu șeful statului, Maia Sandu, ne oferă cele mai multe exemple de înlocuire a discursului politic cu pastișe propagandistice. Cel mai remarcabil epizod recent, în acest sens, se referă la declarațiile liderului PSRM privind pericolul izbucnirii unui război regional: „Instituția prezidențială a trecut sub controlul extern și este pericol mare. În regiune poate izbucni un conflict mare. Vedeți ce se întâmplă în Ucraina. Mă tem să nu ne atragă Maia Sandu în război regional”. Asta o spune Igor Dodon, care este unul dintre beneficiarii unui războiului regional din Europa de Est.

Războiul regional care durează de 7 ani

În Europa de Est unde se regăsește și Republica Moldova războaie regionale, cu intensitate variabilă, au loc de aproximativ 30 de ani, adică de când s-a destrămat URSS. Cel mai recent război regional este cel din 2020, de 44 de zile, dintre Armenia și Azerbaidjan. Un alt război regional are loc în raionalele de Est ale Ucrainei, care durează de mai bine de 7 ani de zile. În mod curios, în toate războaiele din fostul spațiu sovietic este implicată Federația Rusă, pe motiv că poporul rus ar fi făcut cadouri statelor care și-au declarat independența după destrămarea URSS. Evident, liderul PSRM își exprimă îngrijorarea față de un război regional în apropierea hotarelor Republicii Moldova, de parcă acesta n-ar exista. De bună seamă:

• întreaga arhitectură a securității regionale a fost subminată în 2014, odată cu anexarea Crimeii (vezi începând cu min. 0.54) de către Federația Rusă și ocuparea unei părți a Donbass-ului de mercenarii ruși, dotați cu armament;
• un punct de vedere specific față de anexarea Crimeii a fost exprimat de Igor Dodon imediat după alegerea sa în funcția de președinte al Republicii Moldova: „De facto, ea (Crimeea) face parte din Rusia. Dar în mod juridic acest lucru încă nu a fost recunoscut, o mulțime de state, cea mai mare parte a lumii occidentale nu a recunoscut, dar, de facto, Crimeea aparține Rusiei …”. Evident, Igor Dodon n-a avut curajul șefilor de state care au recunoscut incorporarea Crimeii în cadrul Federației Ruse – Afganistan, Venezuela, Cuba, Nicaragua, Siria și Coreea de Nord;
• de 7 ani în regiunea de Est a Ucrainei, de fapt, are loc un război dintre forțele armate ale Ucrainei și mercenarii ruși, război pe care autoritățile ucrainene îl consideră drept agresiune armată a Rusiei și în care au fost ucise peste 40 mii de persoane;
• medierea soluției pentru războiul din Donbass a fost internaționalizată prin protocoalele de la Minsk din 2014 și 2015. Însă implementarea prevederilor documentelor menționate este imposibilă, fiindcă Federația Rusă se opune controlului Ucrainei asupra segmentului graniței prin care regiunea separatistă este dotată cu armament și mercenari;  
• internaționalizarea conflictului din Donbass mai are o dimensiune – investigarea doborârii avionului malaiez de pasageri de pe cursa MH17 cu armament rusesc, etc.     

Adevăratul beneficiar al războiului regional

Actualmente, după evenimentele menționate, dar mai ales după exprimarea îngrijorării liderului PSRM față de eventuala izbucnire a unui conflict regional, merită să ne reamintim cum liderul PSRM a devenit unul dintre beneficiarii războiului regional, pe care l-a susținut, exprimându-și în mod public suportul pentru anexarea Crimeii și dorința recuperării cu ajutorul Rusiei a teritoriilor istorice, pierdute în favoarea Ucrainei. În acest sens, iată ce declarase Igor Dodon în cadrul emisiunii Alb și Negru din 19 martie 2014, chiar a doua zi după anexarea Crimeii: „În noua conjunctură creată cred că e bine și noi să ne recuperăm teritoriile istorice pierdute […] Cred că e foarte clar ce am avut în vedere. Sunt teritoriile noastre. Dacă nu a înțeles cineva ce am avut în vedere, să vină la noi la partid să le facem cursuri ca să înțeleagă”.

Pledoarie în favoarea unui război regional l-a ajutat pe Igor Dodon și PSRM, la acel moment cu un rating de doar 0.5%, să atragă de partea sa în câteva luni de zile, jumătate din electoratul nostalgic al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM). Cheia succesului PSRM la alegerile parlamentare din noiembrie 2014 a constat în împânzirea teritoriului țării cu billboard-uri, care demonstrau suportul deschis din partea președintelui rus Vladimir Putin pentru liderii PSRM. Nu a fost nevoie de tehnologii electorale sofisticate, a fost suficient suportul masiv pentru Igor Dodon și PSRM al presei rusești retransmise pe teritoriul Republicii Moldova și afișarea alături de președintele Rusiei pentru ruinarea PCRM și capturarea electoratului acestuia. În consecință, PSRM și liderul acestuia au devenit dependenți de binefăcătorul lor. Iar această dependență s-a manifestat în mod constant prin:

• amenințarea constantă cu anularea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană în favoarea aderării la Uniunea Economică Eurasiatică;
• deschiderea la Chișinău a filialei principalului promotor a imperialismului rusesc – Clubului de la Isborsk, membrii căruia au participat activ la războiul din Donbass și urmăresc în mod deschis alipirea Transnistriei la Federația Rusă;
• anunțarea intenției de a decora militarii transnistreni pentru apărarea enclavei separatiste și a pacificatorilor ruși;
• pledoaria, în calitate de șef al statului, de la tribuna ONU în favoarea politicii ruse în Transnistria în detrimentul poziției oficiale a Guvernului Republicii Moldova privind necesitatea retragerii prezenței militare rusești în Transnistria;
• pledoaria în favoarea Rusiei și condamnarea sancțiunilor occidentale pentru anexarea ilegală a Crimeii și războiul din Donbass. O astfel de pledoarie are loc în pofida faptului că Rusia a introdus în mod repetat sancțiuni economice împotriva Republicii Moldova, pedepsind-o în 2005 pentru introducerea cu suportul UE a controlului vamal pe segmentul transnistrean al hotarului cu Ucraina și în 2013 pentru intenția de a semna Acordului de Asociere cu UE.    

Cele câteva exemple de mai sus vin să demonstreze doar cât de falsă este acuzația la adresa principalului său oponent politic, precum că actualmente “Instituția prezidențială a trecut sub controlul extern și este pericol mare”. De fapt, afirmația respectivă ar corespunde adevărului, dacă era raportată la perioada 2016-2020.

Concluzii  

Retorica unor liderii partinici din Republica Moldova a degradat până la limita după care respectivii nici măcar nu conștientizează că, de fapt, își evocă propria inconsistență politică, demonstrabilă prin fapte concrete.

Pericolul războaielor regionale este iminent atâta timp cât există state care ignoră documentele finale ale CSCE din 1975, distrugând arhitectura securității regionale prin intermediul războaielor hibride. Războaiele regionale din raioanele de Est ale Republicii Moldova, Ucrainei, Georgiei, urmate de consolidarea regimurile separatiste, recunoașterea independenței acestora sau chiar anexarea teritoriilor statelor suverane, sunt în curs de desfășurare timp de aproape 30 de ani, cu înghețarea și reanimarea acestora.

În astfel de circumstanțe, trebuie să conștientizăm că un pericol deosebit pentru securitatea regională îl reprezintă statele agresoare, care practică tehnologiile hibride, precum și instigatorii cu viziuni imperialiste, care participă la astfel de războaie. La fel de periculoși sunt și politicienii iresponsabili din statele victime ale acestor războaie, care în dorința de a parveni se aliază cu cercurile imperialiste agresive, deschizându-le filiale pe teritoriile statelor pe care le reprezintă, devin instigatori și susținători ai războaielor regionale. Adevărul este că acest gen de instigatori reușesc uneori că devină beneficiari ai războaielor regionale, iar Republica Moldova este un exemplu unde astfel de lucruri chiar s-au întâmplat.