Pericolul coloanei a V-a și reacția societății. Op-Ed de Victor Pelin

Modul în care regimul putinist tratează opoziția din propria țară –nimicirea fizică a liderilor opoziției, care, de asemenea, nu este o noutate, lipsirea de libertate a sutelor și miilor de oponenți ai regimului, poate deveni o realitate și la noi, dacă “Coloana a V-a” va reuși cumva în efortul său de a readuce Russkii Mir în Republica Moldova. Poate, într-adevăr, e timpul ca societatea să se trezească și să conștientizeze pericolul ce o paște?..”
---


Cine se scuză, se acuză

Vladimir Putin a rămas nesatisfăcut de impactul interviului pe care l-a înregistrat cu jurnalistului american Tucker Carlson. Vina i-ar aparține jurnalistului, care ar fi evitat să-i pună întrebări incomode, ce i-ar fi permis lui Putin să ofere răspunsuri pe potrivă. Pentru a corecta neglijența profesională a jurnalistului american, Putin s-a oferit să înregistreze un interviu suplimentar cu un jurnalist de la curtea sa, sperând să repare neînțelegerile generate de primul interviu.

Judecând după efectele primul interviu, se poate afirma că acesta a confirmat pe deplin zicala – cine se scuză, acela se acuză, oricât ar apela la subiecte istorice și la tot felul de argumente inventate. În cel de doilea interviu, Putin deja nu s-a mai referit la epizoade istorice sau documente, ci în exclusivitate la interpretările sale personale a afirmațiilor unor funcționari sau demnitari internaționali, despre care ar trebui să credem că ar fi fost făcute. Înțelegând că cel de doilea interviu este la fel de neconvingător ca și primul, Putin a decis să sublinieze că intenționează în continuare să lupte împotriva fascismului și nazismului. Ce poate însemna asta știm din experiența Ucrainei, după agresarea acesteia. Chiar și în astfel de circumstanțe, interviurile lui Putin au necesitat tălmăciri suplimentare, în mod curios și original, din partea unui exponent ai fascismului rusesc.

Tălmăcirea afirmațiilor lui Putin

Ceea ce nu i-a reușit lui Putin să explice diferitelor audiențe, i-a revenit filozofului de la curte, Alexandr Dughin. Ultimul a fost intervievat de agenția de presă de stat RIA-Novosti, care s-a remarcat acum doi ani, după începerea agresiunii împotriva Ucrainei, prin publicarea unui articol care chema deschis la nimicirea Ucrainei și a ucrainenilor. În aceeași ordine de idei, tălmăcirile lui Dughin se rezumă la următoarele:

  • Putin a găsit singura modalitate de a transmite publicului larg înțelegerea sa despre conflictul ucrainean și atitudinea față de Occident și viitorul lumii;
  • Puterea occidentală este dușmanul nostru, suntem în război cu ei, dar societatea occidentală, popoarele occidentale – nu sunt deloc dușmanii noștri. Și este foarte important să le abordăm, să găsim acces la ele, să găsim o cale către ele, să explicăm poziția Rusiei;
  • Conservatori americani, dacă vor ajunge la putere, vor putea salva umanitatea de posibila distrugere la care este împinsă de maniacii globaliști care au preluat puterea la Washington” – asta le-a transmis Putin;
  • Occidentul nu știe nimic despre istoria Rusiei, despre popoarele noastre, despre soarta teritoriilor vechilor meleaguri. Acestea sunt vechile noastre meleaguri. Ucraina este pământul vechi al poporului rus, al poporului rus unit, care, bineînțeles, a fost împărțit în trei ramuri istorice, apoi unit, apoi iarăși divizat. Această dialectică a istoriei ruso-ucrainene, să zicem, a Rusiei Mici, care la un moment dat s-au separat de corpul unic al poporului rus, apoi s-au unit, asta este foarte important”.

Iată ce trebuie să reținem din cele două interviuri ale lui Putin și modul în care intenționează să combată fascismul și nazismul. În primul rând, de dragul adevărului, inclusiv al celui istoric, la care apelează Putin, este important să se menționeze că fasciști și naziști sunt acei care declanșează războaie de agresiune neprovocate, încălcând mișelește acordurile internaționale și bilaterale sau care înscenează provocări, cum s-a întâmplat la 31 august 1939, la Gliwice, pentru justificarea începerii agresiunii împotriva Poloniei, la care s-a alăturat URSS. În al doilea rând, lui Putin și tălmăcitorului său – Dughin, le scapă din vedere, sau se prefac că nu știu, că rege al globalizării, încă în 2017, a fost încoronat președintele Chinei, Xi Jinping: “Vă place sau nu, economia globală este un ocean imens din care nu există scăpare. Toată lumea încearcă să blocheze fluxul de capital, tehnologie, bunuri, industrii și oameni între economii și să devieze apele oceanului în lacuri și canale separate. Acest lucru este pur și simplu imposibil și, de fapt, este împotriva tendinței istorice”. Are regimul putinist și ideologii acestuia curajul să-l confrunte pe Xi?

Mai este un lucru care merită scos în evidență. Idea așa-zisei operațiuni militare speciale a lui Putin împotriva Ucrainei, după toate aparențele, a fost împrumutată nu de la te miri cine, ci de la însuși Hitler, care a realizat anschluss-ul Austriei în doar două zile, 12-13 martie 1938. Nu poate fi întâmplător că propaganda putinsită repeta întruna despre cucerirea Ucrainei în două zile, publicând în bătaie de joc agenda forțelor aeropurtate din Pskov, care includea parada pe străzile centrale ale Kiev-ului, concertul festiv al artiștilor ruși și focuri de artificii. Iată că două zile s-au transformat în doi ani de război, cu aproximativ un milion de victime. În acest context, curioșilor li se recomandă să citească cuvântarea lui Hitler din 15 martie 1938, în care justifica ocuparea Austriei, și să găsească diferențe între argumentele istorice ale lui Hitler și cele ale lui Putin și Dughin referitoare la Ucraina. În cazul lui Hitler, după Austria a urmat Cehoslovacia. În cazul nostru, oare ce țară ar putea fi vizată, dacă Putin reușea să ocupe Ucraina?

Ideea națională a Rusiei – ocuparea și supunerea Europei

Ne-am convins că, de fapt, Putin și Dughin se completează reciproc. Afirmațiile lui Putin din cadrul celor două interviuri nu sunt altceva decât interpretarea ideilor lui Dughin, răspândite pe larg, inclusiv în Republica Moldova, și exprimate public, încă în 2013, în cadrul ședinței Clubului de Izborsk: “Astăzi, în Rusia se resimte o lipsă acută a ideii naționale…  vizitând diferite țări europene, mi-a venit o idee despre cum să rezolvăm problema ideii naționale. O voi exprima ca o propunere, ca o ipoteză, apoi probabil societatea sau, în primul rând, statul va decide să o accepte sau nu. Ideea este că trebuie să ocupăm Europa! S-o cucerim! Și s-o atașămPriviți la forțele armate ale Europei. Sunt aproape zero. Desigur, există blocul NATO, dar adevărul este că NATO, așa cum vedem din exemplul Osetiei de Sud și Abhaziei, nu se amestecă în operațiuni dure. Ne-am încăierat deja cu prietenul lor Saakashvili, am ieșit învingători, a fost mult zgomot și un fel de balet pe apă în Marea Neagră, cu crucișătoare americane… Iar Osetia de Sud și Abhazia sunt ale noastre! Așadar, Europa, să o invităm să fie ea însăși. Vom stabili un protectorat asupra ei și gata!”.

Din cele expuse mai sus, vedem că Alexandr Dughin, unul dintre reanimatorii fascismului rusesc, autorul lucrării “Fascismul – nelimitat și roșu”, este consecvent. În lucrarea menționată el constata că Rusia a traversat două etape ideologice – comunismul și liberalismul, urmând să intre în epoca fascismului rusesc – o combinație de conservatorism naționalist cu dorință pasională de schimbare profundă autentică. Idealul lui Dughin, așa cum poate el fi perceput din opera acestuia, este de a împinge lumea către o apocalipsă purificatoare, după care se va naște Marele Imperiu Eurasiatic al Sfârșitului. Eshatologia dughinistă cuprinde de curând și războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei: „Dumnezeul nostru a fost răstignit… A fost aceasta greșeala Dumnezeului nostru, Iisus Hristos? Nu, a fost un sacrificiu pentru a salva omenirea. Începutul acestei operațiuni speciale [războiul împotriva Ucrainei] este un fel de act religios... consecințele vom vedea mai târziu. Aceasta este una dintre cele mai mari decizii din istoria lumii, pentru că din punct de vedere religios și geopolitic a fost începutul luptei împotriva lui Satana”. Nu este de loc întâmplător că Putin amenință adesea cu recurgerea la utilizarea butonului roșu, cum nu este întâmplător că propaganda rusească cheamă, practic zilnic, la bombardarea nucleară a capitalelor statelor Occidentale. De asemenea, nu trebuie să uităm nici pentru o clipă că Biserica Ortodoxă Rusă s-a înregimentat plenar în susținerea războiului de agresiune împotriva poporului frățesc ucrainean.

Așadar, intențiile lui Putin de combatere a fascismului și nazismului sunt tălmăcite și justificate de ideologul fascismului rusesc, Alexandr Dughin, meritul căruia se rezumă la adaptarea doctrinei eurasiatice la necesitățile imperialismului post-sovietic.

Coloana a V-a și utilizarea metodelor Cominternului

Insistând pe necesitatea combaterii fascismului și nazismului, Putin sugerează că e nevoie de un efort propagandistic la nivel global. În acest sens, potrivit unor surse credibile, actualmente autoritățile ruse studiază îndeaproape experiența Comintern-ului din anii 20-30 ai secolului XX privind răspândirea propagandei comuniste. E oarecum firesc să fie așa, întrucât fascismul rusesc, nelimitat și roșu, nu poate ignora elaborările și metodele bolșevice. Una din concluzii la care s-a ajuns este că Rusia ar trebui să-și consolideze „Coloană a V-a” în statele neprietenoase, ca pârghii de influență asupra opiniei publice din statele respective. Aceleași surse afirmă că responsabil de coordonarea diferitelor eforturi în această direcție este încredințată Consiliului de Securitate al Federației Ruse.

Dezvăluirile menționate mai sus privind intențiile constituirii “Coloanei a V-a” în statele lumii par a fi întârziate. Vorba e că structuri subversive de acest gen au fost constituite de mult timp. De exemplu, în Republica Moldova o filială a Clubului de la Izborsk, scopul căreia este răspândirea idealurilor imperialismului rusesc, a fost constituită încă în 2016. Politicieni din Republica Moldova au creat filiala acestei structuri peste aproximativ doi ani după ce Alexandr Dughin și-a prezentat proiectul ideii naționale – cotropirea Europei, devenind camarazii acestuia, deci, împărtășindu-i idealurile imperialiste. Actualmente, după opt ani de activitate a filialei din Republica Moldova a Clubului de la Izborsk, știm că liderul Partidului Socialiștilor (PSRM) din Republica Moldova este în continuare expert al acestei structuri, un admirator al lui Putin, care nu scapă nicio ocazie pentru a-și etala loialitatea, cum a fost și încântarea de interviul oferit lui Carlson. Colegul lui Igor Dodon – deputatul Blocului comuniștilor și socialiștilor (BCS), Bogdat Țîrdea, este fondator (vezi pagina 7) și președinte al filialei moldovenești a structurii imperialiste rusești. Există anumite neclarificări în privința ex-guvernatoarei Găgăuziei, Irina Vlah, care a participat la adunarea de constituire a filialei moldovenești a Clubului de la Izborsk, dar care actualmente este fondatoare a Platformei Moldova. Să existe oare vreo legătură între cele două structuri, în sensul că filiala Clubului de la Izborsk, pur și simplu, și-a schimbat denumirea? Deocamdată, nu avem răspuns la această întrebare, însă pledoaria insistentă a Irinei Vlah în favoarea neutralității militare a Republicii Moldova, în pofida consacrării acesteia acum 30 de ani, în Constituție, este stranie. În mod normal, orice pledoarie pentru pace și neutralitate ar trebui să fie precedată de condamnarea războaielor și agresorilor. Lucru care lipsește în cazul pledoariilor Irinei Vlah, mai cu seamă că aceasta cunoaște în detalii scopurile declarate ale colegilor săi din cadrul Clubului de la Izborsk, inclusiv cele referitoare la reconstituirea imperiului rus, precum și cele ale lui Dughin privind și ocuparea Europei.

Ce am putea spune despre metodele cominterniste pe care ar trebui să le utilizeze “Coloana a V-a” pentru răspândirea putinismului? Aceste metode sunt utilizate pe larg și de Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), care prin intermediul presei partinice propagă cu insistență narativele propagandei rusești, justificând războiul agresiv de ocupație al Rusiei împotriva Ucrainei, distorsionând realitățile, glorificând stalinismul și metodele totalitariste ale acestuia. Deocamdată, se creează impresia că recurgerea la plagiatul nerușinat, practicat de propaganda PCRM nu poate fi eficientă. Probabil, se face de dragul soldei, așa cum se va arăta în continuare.

Despre soarta agenților Coloanei a V-a

Trebuie să se menționeze că noțiunea de “Coloană a V-a” a fost reanimată de Vladimir Putin pentru a fi contrapusă opoziției. Evident, aplicând terminologia putinistă la cazul Republicii Moldova, ajungem la concluzia că politicienii care fac parte din structurile ce promovează agenda imperialismului rusesc nu pot fi, nicidecum, calificați ca făcând parte din opoziție. Asta se referă și la jurnaliștii propagandiști implicați în dezinformare și promovarea agendei rusești.

În contextul menționat, este util să se atragă atenție că recentul interviu al fostului propagandist putinist, ex-redactorului șef al agenției de presă Sputnik din Letonia, Marat Kasem. După ce fusese reținut de organele de drept ale Letoniei, în apărarea propagandistului au intervenit capii propagandei rusești, dar situația s-a schimbat brusc, Kasem acceptând să se destăinuiască și chiar să dezactiveze propaganda „Coloanei a V-a”. Evident, interviul lui Kasem n-a atras audiența pe care a avut-o interviul menționat al lui Putin, însă publicul interesat și Republica Moldova, inclusiv propagandiștii putiniști, trebuie să privească interviul, care dezvăluie metodele cooptării agenților pentru “Coloana a V-a” și menținerea sub control a acestora. Primul lucru care iese în evidență se referă la confirmarea utilizării metodelor cominterniste în procesul de convertire a agenților – șantajul. Acesta este instrumentul preferat al serviciilor speciale. Pe locul doi este ademenirea cu intrarea în solda a viitorilor agenți ai “Coloanei a V-a”, după care urmează impunerea renunțării la propriile viziuni prin urmarea strictă a instrucțiilor (методички, темники etc.).

În cazul lui Marat Kasem șantajul s-a referit la amenințarea divulgării unor informații despre viața privată a acestuia. E ușor de ghicit despre ce era vorba. Respectiv, am putea presupune că și mulți, dacă nu majoritatea, propagandiștilor din Republica Moldova sunt șantajabili și se află în situația lui Marat Kasem. Deci, pentru a se elibera, ar putea urma exemplul acestuia, rupând cercul vicios în care s-au aciuat.

Concluzii

Războiul hibrid este în plină desfășurarea și va dura încă mult timp. Scopul regimului putinist este foarte clar determinat și de curând propagat în mod deschis. Metodele de atingere a scopurilor sunt, de principiu clare, mai ales că presa rusească ne avertizează despre planurile suplimentare ale Kremlinului de a consolida „Coloana a V-a”.

Argumentele putiniste de combatere a fascismului și nazismului sunt actuale, numai că acestea trebui dezrădăcinate în Rusia, care le-a reanimat prin ideile și lucrările lui Alexandr Dughin. În privința luptei împotriva globalismului, Rusia nu are decât să încerce s-o înceapă cu China și liderul acestuia, Xi Junping, care odată cu creșterea forței economice și tehnologice a țării sale a devenit principalul promotor și apărător al proceselor globaliste.

În circumstanțele menționate, autoritățile și opinia publică din Republica Moldova ar trebui să se mobilizeze pentru demascarea și contracararea activității “Coloanei a V-a” pe teritoriul țării. La pericolele desemnate e nevoie să se răspundă adecvat, prin consolida segmentul societății care-și dorește să evite a deveni captivul ideilor năucitoare, dughiniste. Evident, e nevoie de a identifica măsuri și metode eficiente și legale de combatere a propagandei și dezinformării. Altminteri, consecințele pot fi dezastruoase pentru viitorul țării și parcursul european al acesteia.

Modul în care regimul putinist tratează opoziția din propria țară – nimicirea fizică a liderilor opoziției, care, de asemenea, nu este o noutate, lipsirea de libertate a sutelor și miilor de oponenți ai regimului, poate deveni o realitate și la noi, dacă “Coloana a V-a” va reuși cumva în efortul său de a readuce Russkii Mir în Republica Moldova. Poate, într-adevăr, e timpul ca societatea să se trezească și să conștientizeze pericolul ce o paște?

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.