Oamenii legii au descins astăzi cu percheziții la un fost deputat în Parlament în cadrul a două cauze pornite pe spălare de bani, îmbogățire ilicită și fals în declarații. Presa scrie că ar fi vorba despre Eleonora Graur, care a fost în Partidul Democrat, iar apoi a părăsit formațiunea, transmite IPN.
Centrul Național Anticorupție precizează că perchezițiile au fost efectuate pe mai multe adrese din Chișinău și din afara municipiului în dosare în care este vizat fostul deputat și rudele acestuia.
Potrivit materialelor cauzei penale, fostul deputat a obținut în perioada exercitării funcției de demnitate publică în 2014-2019 o mărire substanțială a patrimoniului personal și cel al membrilor familiei sale care nu ar putea fi justificată rezonabil în raport cu veniturile sale realizate din exercitarea legală a atribuțiilor în funcțiile deținute.
Printre proprietățile dobândite se numără bunuri mobile, imobile deținute inclusiv peste hotarele țării, iar în vederea tăinuirii acestora dreptul de proprietate era înregistrate pe rude și persoane interpuse.
În urma perchezițiilor din această dimineață, de la domiciliul deputatului au fost ridicați 400 de mii de lei și 80 de mii de euro, proveniența cărora urmează a fi stabilită. Persoana bănuită este cercetată în stare de libertate.