Proprietarul unei ferme din raionul Florești a fost reținut, fiind suspectat că a exploatat prin muncă o femeie și un bărbat. Victimele erau ținute asemeni unor sclavi, bărbatul era și bătut. Oamenii legii, cu sprijinul angajaților „Fulger”, au descins la fața locului, transmite IPN.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției, suspectul, în vârstă de 50 de ani, a angajat în anul 2023 o femeie și un bărbat, fără să-i plătească decât de câteva ori cu circa 1000 de lei. Femeia de 44 de ani era impusă să mulgă oile, iar bărbatul de 51 de ani era obligat să le pască, iar pentru ca să muncească fără întrerupere era bătut. Ultimul era cazat la fermă în condiții similare celor din sclavie.
În urma descinderilor, bărbatul a fost transportat la spital, fiindu-i depistate vătămări, inclusiv fracturi ale oaselor. Ulterior, cele două persoane au fost plasate într-un centru de reabilitare a victimelor traficului de persoane, pentru acordarea îngrijirilor medicale și restabilirea sănătății.
După reținere, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale i-a formulat proprietarului fermei învinuirea pentru exploatarea prin muncă a celor două victime. Ulterior, la solicitarea procurorilor, învinuitul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana.
Potrivit IGP, în 2013, proprietarul fermei a fost condamnat pentru răpirea unei persoane, iar în 2015 învinuitul a fost trimis în judecată de procurori pentru tentativă de furt în satul natal.