Pensia de întreținere stabilită de instanța judecătorească într-o sumă bănească fixă va constitui cel puțin 50% din cuantumul mediei anuale a minimului de existență, calculat pentru anul precedent de Biroul Național de Statistică. Guvernul a aprobat în acest sens un proiect de modificare a Codului Familiei, transmite IPN.
Ministerul Muncii și Protecției Sociale, care este autorul inițiativei, precizează că în prezent nu există un cadru legal, care să reglementeze modul de indexare a pensiilor pentru întreținerea copiilor, stabilite printr-o hotărâre judecătorească sub forma unei sume fixe. Această omisiune de reglementare face ca pensia de întreținere a copilului în sumă fixă să rămână aceeași, iar peste ani valoarea acesteia să nu corespundă realităților economice și cerințelor de întreținere a copiilor.
Astfel, scopul legii constă în ocrotirea drepturilor copiilor în situația în care părinții locuiesc separat, iar scopul indexării reprezintă o actualizare periodică a mărimii pensiilor de întreținere, stabilite de instanța de judecată, conform cerințelor și realităților economice.
Proiectul prevede că hotărârea instanței de judecată, prin care s-a stabilit cuantumul pensiei de întreținere într-o sumă bănească fixă, reprezintă un titlu executoriu, ce poate fi prezentat executorului judecătoresc, în cazul în care debitorul nu efectuează plata pensiei în cuantumul ajustat corespunzător.
Conform proiectului, noile prevederi intră în vigoare la expirarea termenului de o lună de la data publicării în Monitorul Oficial. Pensiile de întreținere stabilite într-o sumă bănească fixă, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, vor fi ajustate corespunzător creșterii procentuale a valorii mediei anuale a minimului de existență, calculat de BNS. Nu se supun ajustării restanțele la plata pensiei de întreținere, acumulate până la data intrării în vigoare a noului proiect.