Pediatrul Ninel Revenco explică de ce copiii cu COVID-19 trebuie monitorizați atent

Aproximativ 20% dintre copiii de vârstă fragedă care au COVID-19 fac convulsii, de aceea toți copiii de această vârstă care contractează infecția sunt spitalizați, iar unii dintre ei ajung și la terapie intensivă, a menționat Ninel Revenco, medic-pediatru, coordonatoarea Programului național de imunizări, în cadrul unei conferințe de presă, transmite IPN.

Copiii cu COVID-19 pot avea și alte complicații: sindrom inflamator multisistemic, adică situația în care infecția COVID-19 afectează toate organele, stare de long-COVID, care se manifestă prin oboseală, confuzie, tulburări ale sistemului nervos central. Are loc inflamația mușchiului cardiac, au loc tulburări ale ritmului cardiac. În special pot dezvolta complicații copiii care suferă și de alte maladii, cum ar fi diabet zaharat, boli de inimă, obezitate, boli ale aparatului respirator.

„În Republica Moldova merg la spitalizare toți copiii de vârstă fragedă, în special sugarii, din motiv că situația la ei se poate modifica chiar și peste câteva ore sau minute. În perioada post-COVID, copiii trebuie monitorizați în funcție de semnele clinice de boală. În cazul apariției unei stări de oboseală, a durerii de cap sau  dacă copilul a avut convulsii sau dacă apar probleme psiho-emoționale sau de percepție, atunci vor merge la tratament la psihoneurolog. Dacă apar modificări din partea sistemului cardiovascular, vor merge la tratament la cardiolog”, a precizat Ninel Revenco.

Coordonatoarea Programului național de imunizări îndeamnă părinții să-și vaccineze copiii împotriva COVID-19 în cazul în care au împlinit vârsta de 12 ani.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.