Pedeapsa pentru anunțurile false cu bombe ar putea ajunge până la 12 ani de pușcărie

Ministerul Afacerilor Interne propune sporirea pedepsei cu închisoarea și mărirea amenzilor pentru anunțurile false cu bombe. Inițiativa vine ca să descurajeze fenomenul de anunțare falsă a minării unor locații. Despre aceasta MAI a anunțat într-un comunicat de presă, citat de IPN.

Potrivit Ministerului, de la începutul anului au fost făcute zeci de alarme false cu bombă, la telefon sau prin e-mail, care au panicat populația și au blocat activitățile unor instituții și agenți comerciali. Aceasta sugerează necesitatea modificării Codului penal cu privire la infracțiunea de „comunicare mincinoasă cu bună știință despre actul de terorism”.

Dacă până în prezent anunțul cu bombă era pedepsit cu închisoarea de până la doi ani, propunerea de modificare a Codului penal prevede ca pedeapsa să fie cuprinsă între doi și cinci ani de închisoare, iar plafonul amenzilor să crească începând de la 50 de mii de lei, până la un maxim de 150 de mii de lei.


De asemenea, articolul în redacție nouă a Codului penal prevede mai multe circumstanțe agravante pentru această faptă în care pedepsele ajung până la maximum 12 ani de lipsire de libertate.

Numărul alarmelor false cu bombe a crescut în ultimele trei luni ale acestui an, de la începutul lunii iulie fiind înregistrate 106 apeluri. Iar numărul angajaților MAI implicați în control antiterorist și în investigarea cazurilor de alarmare falsă cu bombe, de la începutul lunii iulie 2022, a crescut cu circa 58%.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.