Pe unele străzi din capitală va fi sistat traficul în legătură cu desfășurarea Euro Marathonului

Pe mai multe străzi din capitală, duminică, va fi sistată circulația rutieră. Restricțiile sunt instituite în legătură cu desfășurarea Euro Marathonului 2024. Pe durata evenimentului sportiv, circulația transportului public va fi reorganizată, transmite IPN.

Astfel, pe 8 septembrie, începând cu ora 01.10 și până la ora 22.00, va fi suspendat traficul rutier pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, tronsonul cuprins între străzile Bănulescu-Bodoni și Pușkin. Din Piața Marii Adunări Naționale va fi dat startul evenimentului sportiv.

Totodată, pe parcursul zilei de duminică, între orele 07.00 și 14.00, se va desfășura cursa pe traseul aprobat de organizatori: Piața Marii Adunări Naționale - str. Pușkin - str. Constantin Tănase - bd. Grigore Vieru - str. Romană; virare, str. Romană - bd. Grigore Vieru - str. Constantin Tănase - str. Mitropolit Gavriil Bănulescu Bodoni - Piața Marii Adunări Naționale (deplasarea pe carosabil).

Conducătorii auto sunt îndemnați să se conformeze cerințelor agenților de circulație, să manifeste răbdare și disciplină în trafic, fără abateri de la Regulamentul Circulației Rutiere.

Euro Marathonul 2024 este organizat de către Clubul Sportiv „Sporter”, în parteneriat cu Federația Sportivă Națională de Triathlon din Republica Moldova și compania ,,Simpals”, precum și în colaborare cu Primăria municipiului Chișinău.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.