PDS susţine că guvernarea a trecut la ofensivă deschisă împotriva opoziţiei înaintea alegerilor locale din 2007

Guvernarea comunistă a trecut în prezent la ofensivă deschisă împotriva opoziţiei extraparlamentare, a declarat luni, 2 octombrie, într-o conferinţă de presă, liderul Partidului Democraţiei Sociale, Dumitru Braghiş. PDS consideră că aceste atacuri sunt operate în perspectiva alegerilor locale generale din 2007. Braghiş a menţionat în acest sens intentarea în ultimul timp a unui şir de dosare, inclusiv unuia din liderii Partidului Social Democrat Eduard Muşuc, preşedintelui Uniunii Muncii „Patria-Rodina”, Gheorghe Sima ş. a. De asemenea, Braghiş s-a referit şi la înscenarea unor „flagrante” presei libere, hărţuirea permanentă a oamenilor de afaceri, intimidarea investitorilor. În acelaşi timp, în opinia PDS, guvernarea afişează un cinism şi indiferenţă criminală faţă de problemele cu care se confruntă cetăţenii R. Moldova. Preţurile la produsele de primă necesitate au crescut enorm, tarifele sunt exagerate şi depăşesc puterea de cumpărare a populaţiei etc. Situaţia actuală, a spus Braghiş, va conduce iminent la declanşarea unor acţiuni de protest în masă. Potrivit acestuia, formaţiunea a primit deja astfel de iniţiative din partea şoferilor de microbuze şi a agricultorilor. În opinia lui, tot mai puţini şi mai puţini oameni au încrederea că în R. Moldova lucrurile se vor schimba spre bine, iar această disperare îi impune pe un număr mai mare de cetăţeni să plece din ţară. Guvernarea ar trebuie să-şi pună întrebarea încotro merge ţara condusă de PCRM de aproape 6 ani, a conchis Dumitru Braghiş.
  • ccv braghis statalitate.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.