PDM va înainta candidatul la funcţia de premier la ora 13.00

Partidul Democrat va merge la ora 13.00 la Reşedinţa preşedintelui de la Condriţa unde va înainta candidatul său la funcţia de prim-ministru. Informaţia a fost confirmată pentru IPN de către Adrian Bulgari, consilierul preşedintelui PDM, Marian Lupu. Formaţiunea s-a convocat în această dimineaţă, 13 ianuarie, în şedinţa Biroului permanent la care şi s-a decis cine este candidatul, însă declaraţii de presă nu s-au făcut deşi jurnaliştii au aşteptat mai mult timp la sediul PDM.

Democraţii nu au făcut declaraţii pentru presă după şedinţa Biroului permanent al formaţiunii. În schimb s-a comunicat că jurnaliştii vor afla deciziile mai târziu, după ce candidatul va fi înaintat preşedintelui ţării.

Tot astăzi a avut loc şi şedinţa fracţiunii Partidului Liberal Democrat unde urma să se decidă dacă aceasta va susţine sau nu învestirea viitorului Guvern. Contactat de IPN, deputatul liberal-democrat, Valeriu Ghileţchi, a menţionat că fracţiunea va lua o decizie finală doar după ce va afla cine este candidatul democraţilor la funcţia de premier. Totodată, parlamentarul a adăugat că liberal-democraţii încă nu cunosc cine s-a decis a fi înaintat.

Cel târziu joi, 14 ianuarie, preşedintele Nicolae Timofti trebuie să semneze demersul de desemnare a unui nou candidat la funcţia de prim-ministru.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE