PDM va face alianțe cu partidele de dreapta care vor accede în Parlament

Partidul Democrat (PDM), după alegerile parlamentare din 2018, va face alianțe politice cu orice partid de dreapta care va trece pragul electoral. O rezoluție în acest sens urmează să fie adoptată de către Consiliul National Politic (CNP) al PDM la sfârșitul lunii octombrie. Despre aceasta a anunțat marți, 3 octombrie, la un briefing de presă, liderul PDM Vlad Plahotniuc, transmite IPN.

Liderul PDM susține că formațiunea pe care o conduce nu va lupta împotriva partidelor de dreapta până în campania electorală pentru alegerile din anul viitor, și nici în timpul campaniei electorale. Partidele de dreapta nu sunt adversarii politici ai PDM, a declarat Vlad Plahotniuc. Politicianul a mai spus că PDM va fi un adversar politic al celor care vor veni cu proiecte îndreptate spre blocarea cursului european al Republicii Moldova și spre anularea acordurilor semnate cu UE. „Obiectivul nostru este ca Moldova să aibă și după alegerile din 2018 o guvernare pro-europeană”, a subliniat Vlad Plahotniuc.

Liderul PDM a regretat declarațiile unor politicieni de dreapta care au spus că nu vor face alianță cu PDM. „Unele partide politice fac deja alianțe politice în condițiile în care ultimele sondaje arată cât de gravă este situația pe dreapta în rândurile partidelor de opoziție. Dacă nu vom schimba abordarea în perioada imediat următoare, anul viitor s-ar putea să fim cu toții puși în faţa unei situații extrem de periculoase pentru viitorul Republicii Moldova”, a declarat Vlad Plahotniuc.

În alt context, purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gamurari, a spus că democrații nu vor participa la referendumul inițiat de către consilierii municipali ai Partidului Socialiștilor pentru demiterea primarului Dorin Chirtoacă. PDM apreciază inițiativa ca fiind una „electorală, care nu are nimic cu doleanțele chișinăuienilor și cu problemele reale ale orașului Chișinău”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.