Partidul Democrat lansează astăzi, 31 mai, o invitație către Partidul Socialiștilor pentru o discuție, astfel încât să vadă dacă poate fi găsită o formulă de colaborare parlamentară, care să aibă la bază așteptările și prioritățile cetățenilor. Anunțul a fost făcut de către purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gamurari, într-un briefing de presă, susținut după ședința Biroului Permanent al formațiunii, transmite IPN.
„Dacă vom găsi consensul necesar pe această direcție, se poate trece rapid la formalizarea politică a acestei soluții, atât timp cât ambele părți dau dovadă de flexibilitate și de dorința de a găsi compromisul, care să satisfacă nevoile prioritare ale cetățenilor. În cadrul discuțiilor, vor fi abordate și propunerile anunțate deja public de Partidul Socialiștilor privind formarea unei majorități parlamentare și a Guvernului, unele dintre ele sunt realizabile, inclusiv votarea unui speaker din fracțiunea PSRM. În același timp, urmează să fie discutate și propunerile de guvernare ale Partidului Democrat”, a declarat Vitalie Gamurari, citând din declarația formațiunii.
Potrivit lui, în cadrul ședinței, au fost analizate acțiunile de până acum ale partidelor parlamentare și s-a ajuns la concluzia că există un blocaj total pentru formarea unei majorități parlamentare politice. În opinia sa, cauza acestui blocaj este, pe de o parte, diferența reală de viziuni dintre partide, pe de altă parte, dorința unor politicieni de a ocupa cu orice preț funcții sau de a prelua controlul asupra unor instituții, cum este cazul celor două partide din fostul bloc electoral ACUM.
„Am așteptat până aproape de termenul limită în care se poate forma noul guvern, pentru ca partidele parlamentare să dea dovadă de maturitate și să realizeze că ceea ce așteaptă cetățenii este stabilitate, nu conflicte politice, așteaptă soluții la problemele lor, nu lupte pentru preluarea de instituții, așteaptă de la politicieni să le facă viața mai bună, nu mai grea, prin ducerea țării în criză și instabilitate. În toată această perioada de după alegeri, echipa Partidului Democrat a lucrat pentru pregătirea unui program de guvernare bazat pe nevoile sociale ale cetățenilor, program pe care suntem gata să-l implementăm împreună cu deputații, care doresc să muncească cu adevărat pentru țară”, a mai spus Gamurari.
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova anunță că a luat act de propunerea anunțată de Partidul Democrat și urmează să o prezinte spre analiză și decizie Consiliului Republican al Partidului.