PDM cheamă partidele la dialog pentru depăşirea crizei în Parlament
Partidul Democrat (PDM) cheamă partidele parlamentare la dialog pentru depăşirea situaţiei după referendumul constituţional nevalidat. „Este clar că prerogativa de soluţionare a crizei politice revine din nou în Parlament”, se arată într-un comunicat de presă al PDM, citat de Info-Prim Neo.
Biroul executiv al PDM s-a întrunit luni, 6 septembrie, într-o şedinţă la care au fost analizate rezultatele referendumului constituţional. „PDM consideră că, în acest moment, urmând voinţa poporului, clasa politică a Republicii Moldovei trebuie să dea dovadă de capacitate de dialog constructiv. Suntem obligaţi să găsim o soluţie corectă pentru depăşirea acestei crize, care riscă a deveni una cronică”, se mai arată în comunicatul PDM.
Deputatul PDM, Igor Corman, a declarat aseară, 5 septembrie, că, în cazul nevalidării referendumului, Parlamentul va trebui dizolvat imediat.
Pentru ora 17.00 este planificată şedinţa AIE. Liderii Alianţei urmează să aibă discuţii despre cum vor proceda în cazul în care CEC a anunţat în dimineaţa zilei de astăzi o prezenţă la scrutin de numai 29,05%, insuficientă pentru validarea referendumului.