PCRM solicită convocarea şedinţei extraordinare a Parlamentului

Fracţiunea parlamentară a PCRM solicită convocarea, în regim de urgenţă, a şedinţei extraordinare a Parlamentului, „în legătură cu revoltele şi actele de violenţă împotriva conducerii Găgăuziei”, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al formaţiunii politice.

Decizia de a cere convocarea şedinţei extraordinare a legislativului a fost luată astăzi, 3 iunie, la şedinţa fracţiunii parlamentare a Partidului Comuniştilor. Solicitarea este făcută ca rezultat al „tentativei de a îndepărta forţat (de la putere, n.r.) autorităţile legitime din Gagauzia, prin complicitatea autorităţilor centrale şi a organelor de drept”, se spune în comunicatul de presă al PCRM.

În cadrul şedinţei de marţi, 3 iunie, a Adunării Populare a Găgăuziei, mai mulţi deputaţi, dar şi cetăţeni de rând, care au dat buzna în sală, au cerut demiterea preşedintelui Adunării Populare, Dmitri Constantinov, şi a guvernatorului Mihail Formuzal. Potrivit portalului gagauz.md, fostul preşedinte al raionului Vulcăneşti, Serghei Cernev, l-ar fi lovit în faţă cu mâna pe Constantinov, iar pe Formuzal – cu piciorul în faţă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.